PREDICĂ DE ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

Din “Predici la Sărbătorile de peste an”
Editura Christiana 2001

PREDICĂ DE ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi, iată care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a arătat sfântului şi dreptului Simeon şi i-a spus că nu va muri până ce nu va vedea pe Hristos Domnul.
Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: De la zidirea lumii şi până la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adică de la Set până la Avraam, oamenii trăiau foarte mult, cum a trăit Adam 930 de ani, cum a trăit Matusalem 969 de ani, Set 812 ani şi Eva 950. Dar după aceea, a început să scadă viaţa omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu să fie anii omului 120, iar pentru cei drepţi numărul acesta a fost întrecut. Pentru că îl vedem pe Avraam că trăieşte 175 de ani. Deci de la Adam până la Avraam a scăzut viaţa omului cu 755 de ani. De la Avraam şi până la împăratul Ptolemeu Filadelf, când trăia şi Sfântul Simeon Bătrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie). Şi în timpul acestui împărat Ptolemeu, care trăieşte cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptură. Atunci s-a făcut traducerea ei din limba evreiască în cea elinească, numită Septuaginta, pentru că a fost tâlcuită de 70 de mari cărturari, pe care împăratul Ptolemeu Filadelf i-a pus să tâlcuiască Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Şi între aceşti 7o de bărbaţi care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptură a fost şi Sfântul Simeon Bătrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Şi s-a împărţit Biblia, după cum spune istoricul Egesip, în 70 de părţi, iar fiecare cărturar şi preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Ieşirea, altul Numerii, altul Deuteronomul şi altul cărţile Regilor, şi celelalte care urmează în Scriptură. Iar sfântului şi dreptului Simeon (care, cum am spus, era bătrân de 77 de ani) i-a căzut să traducă pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbeşte de naşterea Mântuitorului din Fecioară. Şi traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iată, Fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13), care se tâlcuieşte: „Cu noi este Dumnezeu”.
Şi acest om, cu toate că era sfânt şi cărturar mare, când a auzit acest cuvânt din Scriptură, s-a îndoit: Cum poate o fecioară să nască? Că fecioara nu poate să nască, fără numai femeia care a trăit cu bărbat, numai aceea poate să nască. Şi şi-a zis în mintea lui, ca om, că locul care s-a pus mai înainte de el în Scriptură nu e bun. Şi şi-a luat, fiindcă fiecare tâlcuia în cămăruţa lui, exemplarele Scripturii, ce se scriau atunci pe piele de viţel sau pe piele de ied. Şi a luat Sfântul Simeon cuţit şi a ras de pe membrană textul acela: „Iată, Fecioara în pântece va lua…” şi a scris după mintea lui altceva: „O tânără tăinuită de bărbatul său va lua în pântece” (cuvânt la Mineiul lui februarie).
Câtă hulă era aici: dintr-o fecioară făcuse o femeie care a căzut pe ascuns de bărbatul ei! Şi a scris aşa, că i s-a părut lui că aşa trebuie să fie: o tânără care fără ştirea bărbatului a trăit cu altul poate să nască, măcar că nu-i femeia acelui bărbat, dar fecioară să nască nu se poate. Asta-i mintea omului, dar nu a lui Dumnezeu. Şi fiindcă era seară, s-a dus să se odihnească. Şi când a venit dimineaţa în camera sa, unde avea de lucru, a găsit scris din nou, mai frumos: „Iată, fecioara în pântece va lua…”. Şi s-a minunat întrebându-se : Cine a intrat noaptea asta la mine şi mi-a şters sensul şi a scris altfel decât am scris eu? Şi a ras a doua oară de pe membrană cuvântul cel hotărât de Duhul Sfânt: „Iată, Fecioara…” şi scris: „O tânără tăinuită de bărbatul său…”. Şi a tradus mai departe, până seara, şi atunci i-a zis gândul: „Lasă că am să încui cămara, am să pun lacăt, să vedem cine o să intre să mai poată şterge ceea ce am scris eu!”. Şi s-a dus să se odihnească. Şi când a venit, a treia zi, a găsit a doua oară, mai luminat şi mai frumos: „Iată, Fecioara în pântece va lua…”; şi s-a speriat, căci ştiuse uşa încuiată, şi şi-a zis: „Cine a putut să şteargă acest text pe care l-am şters eu şi să scrie iar cum era scris înainte?”. Şi a îndrăznit şi a treia oară să şteargă, şi atunci l-a prins de mână Arhanghelul Gavriil, iar el a căzut cu cutremur la pământ: „Stai, Simeoane! Au ţi se pare că acest lucru este cu neputinţă la Dumnezeu? Adică Dumnezeu, Care a făcut pe femeie din bărbat la început fără de bărbat – că Adam a născut femeie din coasta lui fără amestecare de femeie –, nu poate să scoată bărbat din fecioară fără de bărbat şi fără să-şi strice peceţile fecioriei ei? Deci, pentru că n-ai crezut cuvântul Domnului, care se va împlini la vremea lui, iată vei trăi şi n-ai să mori până ce n-ai să vezi cu ochii tăi pe Hristosul Domnului şi până n-ai să-l pipăi cu mâinile tale”. Şi s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul.
Şi era Simeon atunci, cum v-am mai spus înainte, de 77 de ani. Şi de la faraonul Ptolemeu Filadelf şi până la venirea Domnului au trecut 283 de ani. Aceştia şi cu 77 fac la un loc 360 de ani. Atâta a trăit Simeon Bătrânul. Şi era o spaimă în Ierusalim, că atâtea rânduri de oameni muriseră şi lumea se minuna că omul acesta trăieşte, nu după legile firii, ci după minunea lui Dumnezeu. Că el era legat şi nu spunea la nimeni taina ce-a văzut-o.
Dar toţi cărturarii legii vechi ştiau că el trăieşte de 360 de ani, într-un timp când nimeni n-a mai trăit atâta. Că v-am spus că de la Adam până la Avraam au scăzut 755 de ani din viaţa omului şi a rămas Avraam cu 175 de ani. Şi Isaac a trăit 182, iar Iacov 147 de ani. Iar de la Avraam până la David, timp de 839 de ani, a mai scăzut 100 de ani din viaţa omului şi Duhul Sfânt a hotărât prin gura lui David: „Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani… ” (Psalmii 89, 10-11).
Va să zică Sfântul Simeon Bătrânul trăieşte după ce Duhul Sfânt a hotărât prin gura lui David să trăiască oamenii 70 de ani, iar de vor fi în putere, 80. Şi după alcătuirea firii, unii din ei trăiesc şi astăzi până la 130-140, dar mai mult nu. Deci minune mare era să vezi un om de 360 de ani, în timpul de la David până la Hristos, împăratul Ptolemeu trăind cam la 600 de ani după David!
Şi iată cum a luat fiinţă, praznicul de astăzi. Acestui Sfânt Simeon, pe care l-a legat Dumnezeu prin graiul Arhanghelului Gavriil să nu moară până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, îi spuneau la Templul din Ierusalim, şi cărturarii, şi arhiereii, “Simeon cel fără de moarte”, pentru că credeau că nu va mai muri. Şi-l întrebau: “Până când ai să trăieşti tu?”. Iar el spunea: “Până când va voi Domnul”. Dar nu spunea taina, că l-a legat pe el Domnul.
Iar când a venit Prea Sfântul nostru Dumnezeu cu trup, Cel ce s-a născut din Prea Curata Fecioară Maria, la 40 de zile în biserică, după rânduiala legii evreieşti, să aducă jertfă de curăţire două turturele sau doi pui de porumb, acest om sfânt şi drept – căci spune Evanghelia de azi că era drept şi temător de Dumnezeu – a venit în biserică, îndemnat fiind de Duhul. Duhul Sfânt i-a zis lui Simeon: “Bătrâne care eşti legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserică şi vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urmă, nu credeai că se va naşte din Fecioară! Du-te şi-L vezi, du-te şi-L ia în braţe, şi te dezleagă de la Dânsul, că El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!”.
Şi s-a dus Simeon în Templul lui Solomon. Acolo erau mii de evrei cu prunci de 40 de zile pentru curăţire. Dar venind bătrânul Simeon, gârbov şi foarte plecat, cu vederea şi auzul slăbite, s-a făcut de unde era Maica Domnului – între atâtea mii de femei şi bărbaţi – o rază de lumină ca soarele. Şi pe acea rază de lumină el a mers până la Maica Domnului. Iar Mântuitorul strălucea în braţele Maicii Domnului ca fulgerul. Şi când L-a văzut bătrânul Simeon, L-a luat în braţe şi cu lacrimi a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace”, adică acum dă-mi, Doamne, drumul să mă duc cu linişte în cealaltă lume, „că văzură ochii mei mântuirea Ta”. Căci Tu ai venit să mântuieşti lumea, „că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor…”.
Auzi, n-ai venit să mântuieşti numai pe evrei, ci pe toate popoarele lumii! Şi a mai zis: „… lumină spre descoperirea neamurilor”; adică prin acest Prunc se va descoperi lumina la toate popoarele pământului. Şi la urmă a zis: „… şi slavă poporului tău Israil”, pentru că după trup Mântuitorul se trage din neamul lui David şi al lui Avraam, deci din neamul evreiesc. Şi este slavă pentru poporul acela.
Şi zicând aceasta, bătrânul s-a risipit acolo în biserică. Şi osemintele lui le-au îngropat lângă biserică şi le-a adus împăratul roman mai târziu la Constantinopol.
Iubiţi credincioşi, aşa s-a întâmplat Întâmpinarea Domnului.
Dar oare de ce femeile veneau la 40 de zile în biserică, să aducă jertfă de curăţire lui Dumnezeu? Oare există legea aceasta şi în legea darului? Da, există, pentru că în legea veche a spus Moise în Levitic (cap. al XII-lea): „Toată femeia care va zămisli şi va naşte… necurată este”; până la 40 de zile să nu se culce cu bărbatul său şi la 40 de zile să aducă pruncul să-l îmbisericească în biserică, să i se facă aghiasmă şi să aducă jertfă de curăţire lui Dumnezeu, şi apoi poate să intre în biserică. Aşa era în legea veche şi această rânduială s-a pus în legea darului la fel. Dar oare se păzeşte în legea darului? Ne-a venit la ureche că nu. Ne-a venit la spovedanie şi ni s-a spus că bărbaţii n-au răbdare şi femeile n-au ce face şi nu păzesc curăţenia până la 40 de zile. Şi aceasta e mare păcat. Pentru că copiii care se nasc din aceste amestecări, dacă bărbatul se împreună cu soţia până ea nu se curăţeşte, se nasc orbi, rahitici, cu oasele moi şi cu nici un fel de fericire în viaţă. E o pedeapsă a lui Dumnezeu că n-au înfrânare nici măcar şase săptămâni, până se curăţeşte femeia de urmele naşterii ei. Deci luaţi aminte de la praznicul Întâmpinării şi aduceţi-vă aminte să nu vă ispitească satana ca să nu păziţi curăţenia după copiii dumneavoastră, că veţi fi sub blestem şi veţi avea pagube şi scârbe în viaţa aceasta, iar dincolo – munca cea veşnică. Că şi legea căsătoriei are o măsură de curăţenie. Nu dezlegaţi frâul – nici bărbatul, nici femeia – ca dobitoacele, măcar că şi acelea au rânduiala lor. Cât timp femeia este în timpul menstruaţiei, bărbatul n-are voie să se culce cu dânsa; la fel timp de 40 de zile după naştere, cât este în curăţenie, n-are voie; nici în sărbători, nici în posturi, în duminici şi aşa mai departe. E o măsură de curăţenie pentru toţi, şi dacă nu e păstrată, din mocirla asta ne ducem în fundul iadului.
Dar oare de ce trebuie să aducă doi pui de porumb, iar cei mai bogaţi un miel fără meteahnă, adică nici şchiop, nici chior, nici cu vreo altă meteahnă în trup? Acesta era simbolul lui Hristos celui desăvârşit, Mielul lui Dumnezeu. Şi simbolul desăvârşirii jertfei noastre, adusă lui Dumnezeu, care trebuie să fie curată, nu întinată de furtişaguri, sau de alte păcate. Iar cel mai sărac aducea jertfă două turturele sau doi pui de porumb. De ce se aducea jertfă de către cei săraci porumbelul? Pentru că porumbelul este o pasăre care foarte mult iubeşte pe soţia sa, şi soţia pe el. Mare dragoste este între porumbei. Aşa trebuie să trăiască soţul cu soţia, în mare unire, în mare dragoste, în mare blândeţe. Că zice Hristos: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii!”. Şi ce mai face porumbelul, chiar şi cel sălbatic din pădure, şi turturica? Dacă i-a murit soţul, până la sfârşitul vieţii el nu se mai însoţeşte. Tot aşa şi turturica. De aceea spune Sfântul Efrem despre călugări: „Pentru ce oare, monahe, cu turturica cea văduvă te-a asemănat pe tine proorocul, care niciodată soţie nu mai caută, şi se ţine în văi şi în pustie, căutându-şi liniştea? Aşa trebuie să fie călugărul: pururea fără căsătorie, pururea căutând pe Hristos”. Aşa face şi porumbelul sălbatic: după ce i-a murit soţia, el zboară prin munţi, pe dealuri, prin poiene, prin văi, şi plânge după soţia lui. Dar nu se mai căsătoreşte cu alta, şi niciodată nu stă pe cracă verde, ci totdeauna pe cracă uscată.
Eram cu oile – că eu am fost cioban la munte – acum vreo zece ani, şi pe piciorul unui deal pândeam nişte porumbei sălbatici. Poate erau şi aceia stingheri, că de câte ori veneau, stăteau pe vârful unui mesteacăn uscat. Şi mă minunam de ce stau pe cel uscat, când tot codrul e verde! Iată de ce stau pe pom uscat: aceasta este o taină şi un simbol. Căci spune Marele Vasile că din toate zidirile lui Dumnezeu pururea ne învăţăm cele ale înţelepciunii. Căci toată lumea aceasta simţită şi văzută este şcoala sufletelor celor cuvântătoare. Ştiţi de ce nu stă porumbelul şi turturica pe lemn verde după ce i-a murit soţul? Lemnul verde e simbolul dulceţii omeneşti, căci ceea ce-i verde şi sănătos trăieşte în îndulcirea veacului de acum, iar lemnul uscat e simbolul că femeia, după ce i-a murit bărbatul, nu se mai îndulceşte cu alt soţ. Să stea pe ramură uscată! Acesta e simbolul uscăciunii, al foamei, al setei, al chinului, al trudei – aşa spun dumnezeieştii Părinţi. Porumbelul care stă pe lemn uscat ne arată nouă să ne uscăm cu postul, cu lacrimile, cu umilinţa, cu foamea şi cu setea. Femeia căreia i-a murit bărbatul să plângă, să se roage, să ducă o viaţă curată şi cinstită, şi de foarte mare fericire se va învrednici dacă va rămâne aşa până la sfârşitul vieţii ei. Iar dacă nu poate, atunci după îngăduinţa marelui Pavel, poate să se mărite, dar mai bine este dacă rămâne nemăritată şi petrece în post, în rugăciune, în foame şi în sete, în trudă şi în osteneală, plângând nu după mirele ce l-a avut, ci după Hristos; după Acela să suspine, după Acela să plângă, că trebuie din nou să fie cu Acela cu Care s-a împreunat la botez, ca Acela să ne ducă pe noi nu la unirea cea trupească, ci la cea duhovnicească şi la bucuria cea fără de margini din ceruri.
Iubiţi credincioşi, dar de ce spune oare evanghelia de astăzi că bătrânul Simeon a blagoslovit pe dreptul Iosif şi pe Maica Domnului? După unii istorici, el a fost preot al legii vechi; alţii zic că nu, ci a fost un om drept, bătrân şi sfânt. Dar mai târziu el s-a arătat oarecărora dintre sfinţi îmbrăcat preoţeşte, după rânduiala legii vechi, şi cu un toiag verde în mână, încredinţând că a fost preot. Dar pe cine blagosloveşte Simeon? Pe Maica Domnului şi pe Pruncul pe Care-L ţine în braţe. Vedeţi smerenia lui Hristos? Vedeţi bunătatea Lui cea fără de margini? Se lasă blagoslovit de un om drept. Cel ce blagosloveşte toate popoarele pământului, şi toate ţarinile, şi toate viile, şi toate moşiile, şi toate vieţuitoarele din apă, din aer şi de pe uscat, se lasă blagoslovit de un om, care avea darul preoţiei.
Vedeţi cât de mare e preoţia? Duhul Sfânt dă preoţia preotului, dar ne învaţă că şi Însuşi Dumnezeu S-a smerit ca să fie binecuvântat de preot, de dreptul Simeon. Astăzi, Dumnezeu Cuvântul, Care a făcut cerul şi pământul, vine, Se face prunc întru smerenie şi blândeţe şi, tăcând, Se lasă binecuvântat de un preot al legii vechi. Dar atunci cu cât e mai mare un preot al legii darului? N-am vreme să vă spun. Iar dumneavoastră, când treceţi pe lângă un preot, poate nici bună-ziua nu-i ziceţi. Vai de cel ce face aşa! Să ştiţi dumneavoastră că arhiereii şi preoţii în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântării. Deci fericit, de trei ori fericit este acela care doreşte pururea să fie blagoslovit de arhiereu şi de preot! Când treci pe lângă un preot, chiar dacă este departe, ia-ţi căciula din cap, du-te şi zi: Blagosloveşte-mă, părinte sfinte! Căci zice dumnezeiescul Gură-de-Aur: „a preotului este numai a deschide gura şi darul le lucrează pe toate”. Şi mai zice acelaşi: „Sfântă este limba preotului şi preasfântă este gura lui”. Şi când te-ai dus la el şi te-a binecuvântat, Domnul te-a umplut de toată blagoslovenia Duhului Sfânt, că nu el blagosloveşte, cu Duhul Sfânt cu Care este îmbrăcat.
Iată ce pildă ne-a dat Mântuitorul la sărbătoarea de astăzi. El, Care blagosloveşte pe toţi Sfinţii şi Arhiereii, şi pe toţi Sfinţii Îngeri, Se blagosloveşte pe pământ de la un preot? De un bătrân cinstit?
Şi apoi, pe cine ţine Sfântul Simeon în braţe? Pe un prunc. Dar cine era pruncul Acesta? Acesta este Cel ce ţine în cumpănă şi în braţele Sale cerul şi pământul, şi toate cerurile cerurilor şi toate văzduhurile, şi noianurile, şi vânturile, şi munţii, şi toate cetele de sus, şi toată zidirea cea de jos; şi acum vine cu atâta smerenie ca să-L ţină în braţe un bătrân slab, care a aşteptat cu suspin şi cu umilinţă 360 de ani venirea Lui. Iată bunătatea şi mila lui Dumnezeu până unde se coboară, că vrea să fie binecuvântat de om, vrea să fie purtat de om, în nemărginita Lui dragoste, ca şi noi la vreme să dorim blagoslovenia Lui, şi să-L purtăm pe Dumnezeu.
Dar oare nu-L purtăm şi noi pe Iisus Hristos? Oare numai bătrânul Simeon L-a purtat? Doamne fereşte. Noi Îl purtăm mai mult decât Sfântul Simeon. Sufletul omului are chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căci are minte, gând şi cuvânt. Mintea noastră, sufletul nostru sunt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Care stă în minte şi în inimă, şi S-a vărsat în toată firea trupului ca focul prin fier, cum arată dumnezeiescul Ioan Damaschin. Deci fiecare creştin, care s-a scăldat în biserică şi s-a îmbrăcat cu Hristos, după cum cântă biserica: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat, Aliluia!”, poartă pe Hristos în el. De aceea ne chemăm toţi creştini, că purtăm pe Hristos în noi, avem pe Dumnezeu Cuvântul şi pe toată Sfânta Treime cu noi. Sfântul Simeon L-a purtat în braţe, iar noi Îl purtăm pururea pe Hristos în inimă şi în minte. Toţi suntem purtători de Dumnezeu, după cum a spus Sfântul Ignatie, căci când l-a întrebat împăratul Traian: „Dar de ce te chemi tu aşa, Teoforul? (adică “purtător de Dumnezeu”), el i-a spus: „Nu te nedumeri, Împărate! Mă numesc Teofor pentru că port pe Dumnezeu în mine; căci toţi creştinii care s-au botezat poartă pe Dumnezeu în ei”.
Deci, fraţii mei, dacă purtăm pe Dumnezeu în noi şi dacă acesta este adevărul, şi nimeni nu poate să-l tăgăduiască, atunci cum trebuie să fie purtările noastre, cum trebuie să fie gândurile noastre, cum trebuie să fie cuvintele noastre, ce fel de mişcări trebuie să facem? Oare ce nu ştie Dumnezeu, Care este în noi şi pe Care Îl purtăm până la moarte? Ce nu ştie El din viaţa noastră? Căci i-a spus lui Iov: „Oare cine este cel ce ascunde de la Mine sfatul?”. Care sfat? Sfatul inimilor.
Despre aceasta a proorocit bătrânul Simeon. Căci după ce a spus cele de mai sus, a zis Maicii Domnului: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34). Care e căderea, care e ridicarea prin Hristos? Toţi care Îl hulesc vor cădea de la Dânsul, căci de bună voie se desprind de dragostea Lui. Şi-apoi, ce i-a mai proorocit Maicii Domnului? „Şi prin sufletul tău va trece sabie”. Când a trecut sabia prin inima Maicii Domnului? La Sfintele Patimi. Maica Domnului a născut după legea firii, dar în acelaşi timp mai presus de fire, căci n-a avut dureri.
Dar durerea pe care trebuia să o aibă la naştere a avut-o la sfintele şi preaînfricoşatele Patimi, când a văzut pe Mântuitorul răstignit, de a suferit nenumărate chinuri şi a murit. Deci a trecut sabia prin inima ei nu la naştere, pentru că n-a cunoscut înainte de ea dulceaţă de bărbat şi de aceea a născut fără durere. Dar durerea de la naştere a trebuit s-o aibă la patima Domnului, ca să fie părtaşă a patimilor şi suferinţelor Lui.
Iubiţi credincioşi, luaţi seama: Hristos a venit spre surpare şi stăvilire. Toţi care se împotrivesc, toţi care hulesc, toţi care defaimă poruncile Lui vor cădea de la El. Şi toţi care caută să-L iubească din toată inima, şi să facă poruncile Lui, se vor ridica prin dragostea Lui la locaşurile mai presus de ceruri.
V-am spus aceste puţine, la praznicul de azi, ca să nu îngreuiez auzul dumneavoastră, că multe sunt care îmi vin în minte. Vă spun numai atâta: ţineţi minte femeilor, de la praznicul acesta, să păziţi curăţenia după copii până la 40 de zile. Dacă una rămâne văduvă, să stea pe lemn uscat, ca porumbiţa cea sălbatică, adică să petreacă în post, în rugăciune, în foame, în sete, şi să suspine după Mirele Cel ceresc, după Hristos, Care ne-a logodit pe noi cu Sine prin botez. Iar dacă nu se va putea înfrâna şi se va căsători, să se căsătorească cu un bărbat creştin, care n-a mai lăsat o soţie încurcată, şi să aibă cununie. Dar cununia nu se mai pune a doua oară pe capul celor ce se cunună, după rânduiala Sfinţilor Părinţi.
Apoi, să dorim binecuvântarea preoţilor şi arhiereilor. Până veţi rămâne în viaţa aceasta, să doriţi blagoslovenia slujitorilor Bisericii, pentru că Însuşi Dumnezeu S-a pogorât de sus, ca să fie blagoslovit de un sfânt preot al legii celei vechi.
Dar să vă mai spun ceva: să nu boliţi de îndoială. Niciodată nu am putea vorbi mai mult de îndoială ca astăzi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfântul Simeon Bătrânul 283 de ani, câţi au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf până la Hristos? Pentru că s-a îndoit. N-a crezut că Hristos se poate naşte dintr-o fecioară. Şi i-a dat Dumnezeu canon să mai trăiască 283 de ani, ca să vadă pe Cel născut din Fecioară.
Aşa s-a îndoit Avraam. Căci când i-a zis Domnul: „Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire… a zis Avraam: «Stăpâne Doamne, pe ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?». Atunci a zis Domnul către Avraam: «Să ştii bine că urmaşii tăi vor fi pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani»” (Facerea 15, 7-13). Dar a stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: de ce, Doamne, a depăşit cei 400 de ani, că s-au împlinit anii. Şi a zis Dumnezeu: anii s-au împlinit, dar păcatele poporului, nu. Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani. De ce n-a murit Moise în pământul făgăduinţei, ci a murit la muntele Nebo? Căci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe faţa pământului, cum se spune la Numeri: „Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ” (Numerii 12, 3). Pentru o greşeală nu a intrat în pământul făgăduinţei, pentru o greşeală l-a pedepsit Dumnezeu să nu treacă Iordanul: pentru că s-a îndoit la stânca Rafidim. Că Dumnezeu i-a spus: „Ia toiagul şi adună obştea, tu şi Aaron, fratele tău, şi grăiţi stâncii înaintea lor şi ea vă va da apă; şi le veţi scoate apă din stâncă şi veţi adăpa obştea şi dobitoacele ei.
A luat deci Moise toiagul din faţa Domnului, cum poruncise Domnul. Şi au adunat Moise şi Aaron obştea la stâncă şi a zis către obşte: «Ascultaţi, îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta vă vom scoate apă?» Apoi şi-a ridicat Moise mâna şi a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori, şi a ieşit apă multă, şi a băut obştea şi dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise şi Aaron: «Pentru că nu M-aţi crezut, ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veţi duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau»” (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta Moise n-a văzut pământul făgăduinţei.
Aşa s-a îndoit şi Toma la Învierea lui Hristos şi a trebuit să fie mustrat oarecum de Hristos: „Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut; ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!”. Hristos a pus astfel fericirea a zecea după Înviere, ca să întărească credinţa celor ce nu văd şi cred, precum suntem noi şi cum trebuie să fie toţi creştinii până la sfârşit. Ce spune Apostolul Iacov: „Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: “Oare este, sau nu este Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?”, acela este ca un nor pe care îl poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie, în existenţa lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.
Să vă dau o pildă. A venit un moşneag deunăzi şi a zis: “Părinte, iată ce am văzut la restaurant în ziua de Sfântul Vasile. Vor merge toţi aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toţi”. I-am răspuns: “Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi, prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu eşti Dumnezeu care nu voieşti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneşte. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fărădelege (Psalmii 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtaş la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai aşezat aşezământul de lege al Meu prin gura ta, iar tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele mele înapoia ta? (Psalmii 40, 17-18).
Şi mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta şi te voi mustra. Iar Hristos a spus: Intraţi pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află (Matei 7, 13-14). Deci nu te mira că merg mulţi la joc, sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt puţini”.
Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiţi de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos şi de a te feri de păcate. Dacă n-a cruţat Dumnezeu pe Avraam şi pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a cruţat pe Toma şi pe alţii care s-au îndoit, nu ne va cruţa nici pe noi. Aceia au fost sfinţi, le-a dat astfel de pedeapsă ca să nu se muncească veşnic, dar noi, dacă vom trăi în îndoială, vom avea nu numai pedeapsa lui Simeon, ci vom avea pedeapsa veşnică. Pe el l-a pedepsit pe merit să nu moară, până nu-L va vedea pe Hristos Domnul, dar noi, de nu vom crede că avem pe Hristos în noi şi că El trăieşte în noi şi ştie cuvintele noastre, şi gândurile noastre, şi faptele noastre, atunci munciţi vom fi în vecii vecilor.
Mântuitorul Hristos şi Prea Curata lui Maică să ne ajute tuturor, să nu uităm că Îl purtăm în toată vremea în noi, că El ştie toate gândurile noastre. Amin!

2 februarie 1968

Lasă un comentariu

Filed under Predici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s