PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

Din “Predici la Sărbătorile de peste an”
Editura Christiana 2001

PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Mai înainte de a începe predica, voi aminti cuvintele Sfântului Duh, care se cuprind în troparul acestui dumnezeiesc praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Iată aceste cuvinte: „Astăzi înainte-însemnarea bunei voinţe a lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înaintea tuturor Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-Te, plinirea rânduielii Ziditorului!”.
Am pus troparul praznicului mai înainte de predică, pentru că în acest dumnezeiesc tropar, dumnezeieştii Părinţi au adunat dogmele acestui praznic împărătesc. Troparul şi condacul unui praznic sau al unui sfânt adună pe scurt ori viaţa acelui sfânt, ori însemnătatea pe scurt a acelui praznic despre care vorbeşte el. Precum aţi auzit, începutul troparului zice: „Astăzi înainte-însemnarea bunei voinţe a lui Dumnezeu”. Intrarea Maicii Domnului în biserică a fost primul semn din rânduiala bunăvoinţei lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc. Dar să vedem în ce fel s-a împlinit acest semn, în ce fel s-a întâmplat el şi cum au urmat lucrurile prin această bunăvoinţă a lui Dumnezeu de a mântui lumea, începută prin aducerea în lume a Maicii Domnului şi prin intrarea ei în biserică. Dar iată în ce fel a fost intrarea Maicii Domnului în biserică.
Împlinindu-se trei ani de la naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, sfinţii şi drepţii aceia temători de Dumnezeu, şi-au adus aminte de făgăduinţa pe care au făcut-o ei înainte de a se naşte Maica Domnului. Căci ei au fost oameni sterpi şi neroditori, şi numai prin rugăciuni şi post şi milostenie au dobândit pe această dumnezeiască odraslă, pe această dumnezeiască pruncă Maria. Dar ei au făgăduit: „Doamne, dacă ne vei da nouă un prunc, noi îl vom da bisericii, şi-l vom închina bisericii Tale pentru toată viaţa lui, numai să nu ne laşi pe noi sterpi şi neroditori şi de ocara lumii”.
Deci, aducându-şi aminte de această făgăduinţă pe care au făcut-o, după ce au văzut că Dumnezeu a împlinit cu dânşii marea bucurie de a le da lor pe această fiică, au gândit să o dea bisericii, după făgăduinţa de mai înainte. Şi gândind aceasta, au făcut pregătire. Mai întâi au adunat la Nazaret – oraşul unde trăiau ei – rudeniile lor cele de neam împărătesc şi arhieresc, că dumnezeiescul părinte Ioachim era din neamul împărătesc al lui David, iar sfânta şi dumnezeiasca Ana, mama Maicii Domnului, era din neamul arhieresc al lui Aaron. Deci s-au adunat la Nazaret rudeniile lor cele de mare cinste, şi ei le-au spus acelora planul lor, anume că vor să ducă pe copila lor în biserica lui Dumnezeu, după făgăduinţă, s-o dea acolo să slujească lui Dumnezeu în toată vremea vieţii ei. După aceasta, sfătuindu-se cu neamurile lor, au adunat multe copile nevinovate şi curate, de o vârstă cu dânsa şi mai mari, din neamul evreiesc, la casa lor din Nazaret, şi le-au pus să petreacă pe această sfântă copilă până la Ierusalim, cu cântări şi cu psalmi. Şi copilele s-au prins să meargă cu mare bucurie, fiind îndemnate de părinţii lor, că ştiau că această fiică dumnezeiască Maria e născută după făgăduinţă. Aşa s-au adunat, la casa dumnezeieştilor Părinţi din Nazaret, mulţime de fiice evreieşti, curate şi nevinovate, îmbrăcate în haină de sărbătoare, având lumânări aprinse; iar dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana au îmbrăcat pe dumnezeiasca pruncă în haine foarte frumoase şi curate, potrivit cu rangul şi sfinţenia ei. Şi au pornit din Nazaret spre Ierusalim, cale de peste o sută de kilometri, şi au mers vreme de trei zile. Şi era o minune mare şi preaslăvită acea dumnezeiască adunare, alcătuită din neamurile Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu şi ale dumnezeieştilor Părinţi. Erau zeci de fecioare, sau poate şi sute, cu făclii, mergând şi cântând, mai cu seamă psalmii dumnezeiescului prooroc David, care a fost strămoş al Maicii Domnului după trup. Şi cântau mai ales cele ce se potriveau cu această mare taină şi cu această ducere a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, zicând aşa: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău!” (44, 12). Adică uită de tata şi de mama, „că a poftit Împăratul – adică Dumnezeu – frumuseţea ta”, cum zice psalmul, şi te cheamă în Sfânta Sfintelor. Şi mergând ele pe drum, toată lumea se minuna şi se întreba unde merge această adunare, că era o adunare de oameni cinstiţi, în frunte cu dumnezeieştii Părinţi, Ioachim şi Ana, şi o mulţime de fecioare curate şi nevinovate, îmbrăcate în hăinuţe curate de sărbătoare, cu făclii aprinse, mergând şi cântând din psalmii lui David. Era o adunare atât de strălucitoare, cum ar fi fost o adunare de stele pe cer, iar în mijlocul lor strălucea ca o lună – Prea Sfânta şi Prea Curata Fecioara Maria – prunca cea de trei ani, care mergea la Sfânta Sfintelor. Şi să nu credeţi că mergeau numai ele. În chip nevăzut mergeau şi îngerii lui Dumnezeu, care cântau şi petreceau pe Prea Curata Fecioara Maria. Căci şi chivotul legii vechi, cum zice Sfânta Scriptură, l-au dus cu cântări şi cu psalmi şi cu cântece frumoase, iar înaintea chivotului legii mergea, cântând şi dănţuind, împăratul David (II Regi 6, 5-17), căci el era şi prooroc şi vedea că acest chivot, care poartă în sine mana, este închipuirea Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, care va purta în sine mana cea dumnezeiască şi pe Făcătorul de mană, pe Iisus Hristos. Dar dacă înaintea chivotului, care era umbra sau închipuirea Maicii Domnului, dănţuia David, şi era însoţit de tot Israelul, apoi înaintea acestui chivot viu şi însufleţit, care era dumnezeiasca pruncă, nu mergea împăratul cel de pe pământ, nu mergeau oamenii din tot Israelul, ci, nevăzuţi, mergeau milioane de îngeri şi mergea Împăratul cerului şi al pământului, spre Care ne rugăm totdeauna în rugăciunea noastră: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…” şi celelalte. La aducerea Prea Curatei şi Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu în biserica lui Dumnezeu, îngerii lăudau şi cântau, căci se aducea lui Dumnezeu această biserică vie şi însufleţită. Se aducea în Sfânta Sfintelor această biserică dumnezeiască purtată de Duhul lui Dumnezeu, după cum auziţi că se cântă la biserică, în condac: „Prea Curată Biserica Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului, împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă toţi îngerii lui Dumnezeu: Aceasta este cortul cel ceresc” (condacul praznicului). Aşa o aduceau îngerii şi o lăudau, că nu era ea o copilă de rând; era Biserica Duhului Sfânt; cu dânsa călătorea darul Duhului lui Dumnezeu, pentru că era umbrită de puterea acestui Duh, şi era plină de El.
Şi când au ajuns, după trei zile, la Ierusalim, s-a făcut şi acolo o minune preaslăvită. Biserica cea zidită de Solomon şi restaurată de Zorobabel, după ce a fost pustiită pe timpul robiei din Babilon, era o biserică foarte frumoasă – că se minuna oarecând Petru de zidurile ei. Şi de jos, de la temelie, până unde se intra în biserică, erau 15 trepte, după numărul celor 15 psalmi pe care preoţii şi leviţii îi cântau când intrau la slujbă. Pentru că la fiecare treaptă, ce urcau la biserică, cântau câte un psalm; şi toţi se numeau psalmii treptelor, după cum îi vedem până astăzi în Psaltire. Şi când a ajuns dumnezeiasca copilă la aceste 15 trepte, dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana voiau să o ducă de mână, să o ridice încet, ca pe o copilă ce nu poate păşi pe trepte. Dar – o, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu! – ea s-a desprins din mâinile părinţilor şi din ceata fecioarelor, care o conduceau cu făclii aprinse şi cu cântări, şi a început să zboare ca o porumbiţă nevinovată, a fugit peste toate treptele uşoară ca o pasăre a raiului şi a ajuns până la treapta de sus, unde erau pregătiţi preoţii îmbrăcaţi în veşminte de aur şi marele arhiereu, proorocul lui Dumnezeu, Zaharia. Şi când a ajuns acolo sus, s-au minunat preoţii şi tot poporul cum o copilă de trei ani a putut să urce 15 trepte aşa de uşor, ca şi cum ar fi zburat. Şi a luat-o în braţe marele prooroc Zaharia, care era şi prooroc şi arhiereu, şi căruia i se descoperise de la Dumnezeu cine este această pruncă. Şi dacă a luat-o şi a dus-o în biserică să se închine, după ce a închinat-o, a făcut Zaharia proorocul un lucru cu totul neobişnuit, cu totul minunat şi cu totul neîngăduit de legea veche. Ce a făcut? A dus-o pe această dumnezeiască pruncă nu în Sfânta unde intrau preoţii, ci după a doua catapeteasmă, unde era chivotul legii cel ferecat peste tot cu aur, şi Heruvimii slavei, care umbreau altarul, şi mana şi toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi şarpele cel de aramă şi celelalte lucruri sfinte ale lor. Şi s-au minunat preoţii foarte, dar nu numai preoţii, ci şi îngerii s-au minunat. Cum se poate să intre o copilă în Sfânta Sfintelor? Cum a îndrăznit Zaharia proorocul să bage pe cineva în Sfânta Sfintelor, după a doua catapeteasmă, unde era jertfelnicul de aur şi tot ce aveau ei mai scump în legea veche, unde nu numai preoţii n-aveau voie, dar nici arhiereul nu putea să intre decât o dată pe an; acolo unde arhiereul intra o singură dată pe an, dar nu fără de sânge, ci aducând sânge de ţapi şi de boi, de junci, de miei şi de iezi, şi stropind altarul şi jertfelnicul pentru curăţirea lui şi pentru curăţirea poporului; deci acolo unde arhiereul nu îndrăznea să intre mai mult decât o dată pe an, acolo a dus-o pe Prea Sfânta Fecioară Maria. Şi s-au minunat nu numai oamenii, ci şi îngerii, cum aţi auzit că a cântat astăzi axionul din irmos. Căci se zice că îngerii, văzând intrarea Prea Curatei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor, foarte s-au spăimântat. Cum, o fecioară, o copilă, a intrat în Sfânta Sfintelor?! Dar dumnezeiescul prooroc Zaharia ştia cine este această copilă. Preoţii legii vechi nu ştiau că această copilă va fi Maica Arhiereului Celui Mare, Care va străbate cerurile (Evrei 4, 14) – cum zice marele apostol Pavel – şi va împăca lumea cu Dumnezeu Tatăl şi Se va jertfi pe Sine, aducându-Se jertfă o dată pentru totdeauna pentru mântuirea neamului omenesc. Zaharia ştia, căci era prooroc, că această copilă este mai sfântă decât Sfânta Sfintelor, pentru că ea va purta în sine pe Acela Care stă în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână, în ceruri, pe Arhiereul bunătăţilor celor viitoare, cum zice dumnezeiescul apostol Pavel. Şi de aceea a dus-o în Sfânta Sfintelor, şi după ce s-au închinat la jertfelnicul cel cu totul de aur şi la sicriul legii Domnului, a luat-o pe dânsa şi a dat-o în ceata fecioarelor. Şi i-a hărăzit locuinţă de locuit în ceata fecioarelor, în cameră cu ele, iar pentru închinare intra în Sfânta Sfintelor, unde nici el nu putea să intre decât o dată pe an.
Dar o să întrebaţi: Cum Biserica spune că Fecioara a petrecut în Sfânta Sfintelor 12 ani? De ce spune că a petrecut în Sfânta Sfintelor şi nu în ceata fecioarelor? Iată pentru care pricină: biserica lui Solomon – care fusese refăcută de Zorobabel – avea în jurul ei 90 de camere, cum arată vechiul istoric evreiesc Iosif Flaviu. Avea 30 de camere de piatră, spaţioase, luminate de soare, bine împodobite şi curate, care se aflau în jos, în jurul peretelui bisericii. Şi în acestea vieţuiau văduvele, care îşi petreceau văduvia în curăţenie şi erau pururea în biserica lui Dumnezeu, precum aţi auzit că era Ana, fiica lui Fanuil, din neamul lui Aşer, şi alte multe văduve, care petreceau şi se hrăneau numai din venitul bisericii, şi slujeau la curăţenia bisericii şi la toate trebuinţele ei. Deasupra acestora mai erau 30 de camere, la fel de mari, la primul etaj, şi acolo petreceau nazareii, călugării din legea veche, care trăiau necăsătoriţi, asemenea călugărilor de azi, şi nu aveau voie să pună briciul în barbă sau mustaţă, să-şi taie părul, să bea vreo dată băutură beţivă sau sichere, care era un fel de must ameţitor şi dulce. Iar deasupra celor 30 de camere, unde stăteau nazareii, erau alte 30, la al doilea etaj, şi acolo petreceau fecioarele bisericii. Toţi binecredincioşii, care voiau să le păstreze pe fetele lor curate până la măritat, le aduceau la biserica lui Solomon şi le dădeau sub îngrijirea preoţilor şi arhiereilor, să petreacă în cântările bisericii, să fie numai la lucrul bisericii, cosând veşminte şi broderii şi spălând şi curăţind biserica, care era foarte mare. Şi aceste fecioare petreceau la catul sau la rândul al treilea, în celelalte 30 de camere. Deci, erau suprapuse treizeci de camere, şi alte treizeci, şi alte treizeci, de toate nouăzeci de camere. Şi acolo, într-una din camerele de la catul cel mai de sus, dumnezeiescul prooroc Zaharia a dus-o pe Prea Curata Fecioara Maria şi i-a dat loc de locuit. Şi erau aceste trei rânduri de camere făcute întocmai cu înălţimea bisericii lui Solomon, stăvilind ca nişte contraforturi de întărire pereţii bisericii. Deci acolo a dus-o pe Preacurata Fecioară Maria dumnezeiescul prooroc Zaharia şi a dat-o în seama fecioarelor celor mai în vârstă, unde ea, fiind foarte luminată de Duhul Sfânt, a învăţat de la acelea toate Scripturile. Şi nu numai Scripturile, ci a învăţat ţesături, lucru de mână, cum arată Sfântul Gherman. Astfel a ajuns foarte pricepută în a coase în gherghef – broderie artistică, aşa cum se cheamă astăzi – tot felul de flori, fire de aur, să coasă mitre şi veşminte arhiereşti. Şi se minunau fecioarele celelalte de isteţimea şi de curăţenia minţii ei, că a deprins îndată toată dumnezeiasca Scriptură şi tot lucrul mâinilor cel mai gingaş şi cel mai curat, pentru folosul bisericii. Şi era iubită de toţi pentru înţelepciunea ei şi pentru frumuseţea ei negrăită şi bunătatea inimii ei. Şi a crescut dumnezeiasca pruncă acolo. Dar, cum arată Sfântul Teofilact, Sfântul Gherman, Teodorit şi alţi Sfinţi Părinţi dumnezeieşti, ea, de cu seară şi până aproape de zori, petrecea în Sfânta Sfintelor, rugându-se, în cugetare adâncă de Dumnezeu, în răpirea şi în extazul minţii şi în lacrimi necontenite se ruga pentru mântuirea întregului neam omenesc. În zorii zilei, adormea puţin – pentru o oră sau mai puţin – şi apoi iar se scula la rugăciune, din zorii zilei şi până în ceasul al treilea din zi (ora 9 de azi), şi era pururea în genunchi, petrecând în Sfânta Sfintelor. De la ora 9 dimineaţa până la ora 3 după amiază se ducea iarăşi la lăcaşul fecioarelor şi acolo se apuca de lucrul mâinilor, de cusut veşminte arhiereşti şi preoţeşti, şi alte lucruri sfinte, spre folosul bisericii. Dar nu întrerupea şi nu strica rugăciunea, căci spun dumnezeieştii Părinţi că era pururea în gândire de Dumnezeu, pururea legea lui Dumnezeu era în mintea ei, şi ziua şi noaptea, căci cosând acolo, cu mâinile cosea la gherghef şi alte lucruri, iar cu mintea era pururea în gândirea de Dumnezeu şi în rugăciune. Şase ore lucra ea acolo şi iarăşi de la ora trei intra la rugăciune până la ora şase seara, care era atunci ceasul doisprezece din zi, că aşa se numărau atunci. Şi ora cinci după-amiază era ceasul al unsprezecelea, după lucrătorii viei (Matei 20, 6), precum ştiţi, iar ora şase seara era ceasul al doisprezecelea. Deci, până la ora şase seara, ea stătea în rugăciune de la ora trei, iar seara la ora şase venea Arhanghelul Gavriil din cer şi-i aducea ei hrană, când se ducea la Sfânta Sfintelor, hrana îngerilor din ceruri. Îi aducea hrană dulce, îngerească, pentru că doisprezece ani ea n-a mâncat hrană pământească, ci numai hrană de la dumnezeiescul Arhanghel Gavriil. Era o împărtăşire dumnezeiască şi îngerească ce o hrănea pe ea. Şi pe acest dumnezeiesc arhanghel de multe ori l-au zărit preoţii cei vrednici. Iar Zaharia proorocul totdeauna îl vedea şi se minuna foarte tare cum vine un înger din cer să hrănească pe această copilă, să-i aducă o dată pe zi împărtăşire îngerească. Şi gândea întru sine: „Oare ce are să fie cu dânsa?!”. Ştia că va fi aleasă de Dumnezeu, ştia că va fi o taină mare, dar se gândea: „Ce vrednicie are copila aceasta?!”. Îşi aducea aminte din Sfânta Scriptură că Dumnezeu a hrănit un popor întreg în pustie cu mană, dar n-a venit Dumnezeu să-i dea în gură, ci a plouat mană şi le-a spus să culeagă, să mănânce. Îşi aducea Zaharia aminte că Dumnezeu a hrănit pe Ilie Proorocul în pustie, dar a trimis corbii să-i aducă de două ori pe zi pâine şi hrană. Îşi aducea aminte Zaharia că Dumnezeu a hrănit pe Daniil în groapa cu lei, dar n-a venit nici un înger, şi a răpit îngerul pe proorocul Avacum din Ierusalim, cu scafa cu pâine şi cu zeamă, cum spune Scriptura, şi l-a dus în groapa cu lei în Babilon, distanţă de trei mii de kilometri, când era Daniil flămând, după trei săptămâni în groapa cu lei, şi încuiase gurile leilor cu posturile, cu fecioria şi cu rugăciunea lui. Deci a luat Dumnezeu pe prooroc, cu scafa cu pâine şi cu zeamă, şi l-a dus să hrănească pe Daniil, când acesta striga: „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, că am flămânzit!”. Dar de această fecioară nu se dumirea, că nu venea să-i aducă pâine pământească, nu-i aducea zeamă şi carne, n-o hrănea cu zeamă, nu-i aducea pâine şi carne ca lui Ilie; îi aducea hrană îngerească şi-i da dintr-un potir de aur cu o linguriţă de două-trei ori în gură, şi ea nu mai flămânzeşte până mâine seară. Şi petrece pururea în gândire cu Dumnezeu: „Mare pruncă este aceasta – cugeta Zaharia arhiereul şi proorocul – că o hrăneşte îngerul încă de acuma, de pe pământ!”. Şi aşa a hrănit-o dumnezeiescul Arhanghel în Sfânta Sfintelor pe Prea Curata Fecioara Maria 12 ani. În vremea aceasta ea s-a desăvârşit în virtute şi era plină de Duhul Sfânt, încât nu mai petrecea şase ore în cameră cu fecioarele la lucru. Nu, ci petrecea până la ceasul al şaselea, adică la ora 12, la amiază, de dimineaţă şi toată noaptea în rugăciune, şi numai de la ora 12 ziua până la ora 3 după-amiaza mai lucra la lucrul mâinilor, trei ore, iar atunci era tot în gândire de Dumnezeu. Cu mâinile ei cele preacurate şi preasfinte lucra lucruri arhiereşti şi preoţeşti, iar cu mintea lucra rugăciunea necontenită şi neadormită, fiind în gândirea de Dumnezeu şi în rugăciunea cea gânditoare a inimii. Aşa a fost petrecerea Prea Sfintei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor. Era ea ca un heruvim, numai înţelepciune (că heruvim aşa se tâlcuieşte: revărsare de înţelepciune şi vărsare de multă înţelegere); era ca un serafim (că serafim înseamnă înfierbântat şi arzător, deoarece arde şi aprinde inima oamenilor spre dragostea lui Dumnezeu); ea ardea cu dragoste necontenită de Ziditorul ei, de Cel ce a zămislit-o în pântecele maicii ei şi a dat putere de naştere maicii ei celei sterpe şi a adus-o la viaţă şi la fiinţă. Ardea cu dragoste de Mântuitorul în chip neţărmurit; inima ei era sus în cer, iar trupul ei preacurat era în Sfânta Sfintelor. Era un înger cuvântător, un înger dumnezeiesc în Sfânta Sfintelor, căruia îi slujea – cine? Cel mai mare peste Arhangheli, Arhanghelul Gavriil. Iată un înger pământesc căruia îi slujea un înger din cer! Nu era un înger de rând, din ceata cea mai de jos, ci dumnezeiescul Arhanghel Gavriil slujea acestui Înger şi Serafim pământesc, care petrecea pururea în rugăciunea inimii şi în adâncimea ei, Îl odihnea pururea pe Dumnezeu, prin gândire, şi lacrimi, şi foc, şi extaz, şi uimirea rugăciunii celei gânditoare. Arhanghelul îi slujea, Arhanghelul o hrănea, Arhanghelul o păzea, pentru că era biserica Dumnezeului Celui Viu şi se pregătea să fie sălaş al Celui pe Care nu-L încăpea cerul şi pământul. Amin.
Iubiţi credincioşi, v-aţi pus întrebarea pentru ce s-a citit astăzi evanghelia cu Marta şi Maria şi pentru ce la toate praznicele Maicii Domnului se citeşte aceasta şi nu alta? La naşterea ei, la adormirea ei şi la cele mai multe praznice, aceeaşi evanghelie se citeşte, cu Marta şi Maria. V-aţi întrebat de ce? (Şi voi, părinţilor, v-aţi întrebat?) Iată de ce: dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, fiind plini de Duhul lui Dumnezeu, au rânduit toate evangheliile de peste an, şi toţi apostolii, şi toate cântările după lucrarea şi însemnătatea fiecărui praznic, aşa fel ca să ne dezvăluie şi prin evanghelie, şi prin apostol, şi prin paremii, şi prin cântările bisericeşti taina acelui praznic, lucrarea acelui sfânt, viaţa acelui mucenic sau acelui cuvios. Aşa s-a pus şi evanghelia de astăzi. Căci în această evanghelie se arată că Maica Domnului, Maria cea Prea Sfântă şi Prea Curată, şi-a ales partea cea bună (Luca 10, 42). Care e partea cea bună în viaţa creştinului? Ştiţi care-i? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însoţim cu rugăciune, cum arată marele, dumnezeiescul apostol Pavel în epistola sa cea către tesaloniceni, unde zice: „Neîncetat vă rugaţi!” (I Tesaloniceni 5, 17). Dar chiar Mântuitorul în Evanghelii zice: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi” (Matei 13, 33). Şi dumnezeiescul apostol Petru: „Privegheaţi, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, căutând pe cine să înghită!” (I Petru 5, 8). Şi dumnezeiescul prooroc David, de asemenea, ne spune: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea” (Psalmii 33, 1). Ai auzit pentru ce s-a citit evanghelia aceasta? Ca să ne înveţe că Maica Domnului şi-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare şi să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: „Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti, dar un lucru trebuie!”. Care? Care-l are Maria, că stătea la picioarele Domnului. „Căci Maria – zice – partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa” (Luca 10, 38-42).
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi, dacă am avea partea Mariei în viaţa noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii şi serafimii din cer. Dar noi punem nădejdea numai în palmele noastre, punem nădejdea numai în pieptul nostru, în priceperea noastră. Şi auzi ce spune proorocul Ieremia: „Blestemat este omul care se reazemă pe braţele sale şi şi-a pus nădejdea în trupul său”! Auzi ce spune: „Cela ce se reazemă pe mâinile şi pe picioarele sale, animal este, că patru picioare are, nu două”! Auzi, blestemat este omul care se reazemă pe braţele sale şi a întărit braţele trupului său! Mai zice: „Nebun este acela care sărută mâinile sale şi zice că acestea m-au hrănit pe mine”. Te-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îţi dădea junghi, îţi dădea o boală, dacă ai fi căzut şi-ţi rupeai o mână sau un picior, dacă nu-ţi dădea ţie Dumnezeu sănătate şi viaţă, ai fi putut face ceva cu mâinile şi picioarele tale, sau cu priceperea ta? Aşa-i că nu? De aceea, Scriptura numeşte nebun pe acela care-şi sărută mâinile sale că acestea l-au hrănit. Nu-i adevărat, Dumnezeu ne hrăneşte: „Aruncă spre Domnul grija ta şi el te va hrăni!” (Psalmii 54, 25). Să nădăjduim întâi în Dumnezeu şi aşa, cu cinste şi cu dreptate, să muncim, să lucrăm, că zice iarăşi Scriptura: „Cela ce nu lucrează, să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 8). Deci lucrul nostru să fie însoţit de rugăciune. Lucrul nostru să fie împletit cu gândirea la Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, cum era al Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Lucrul nostru să fie aşa de uşor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu. Aşa arată dumnezeieştii Părinţi. De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditaţia şi cugetarea la gheena şi la moarte, care vine pe neaşteptate? „Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemărginire, ca să moştenim veacurile, şi vine moartea şi ne strânge de gât”, după cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.
Are obiceiul satana, creştine, lăţime şi lungime să-ţi dea, ca să scoată mintea din gândirea lui Dumnezeu şi să te ducă la pierzare.
Fraţilor, să muncim cu dragoste, să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba, că Dumnezeu, când a pus pe om în rai, l-a spus să-l lucreze şi să-l păzească (Facerea 2, 15). Dar ştiţi ce lucrare era aceea? Întreabă pe Nil Ascetul. Lucrarea rugăciunii; iar păzirea era păzirea minţii, raiul cel cuvântător din sufletul lui. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că aşa suntem noi de la început, căci zice: „Cu sudoarea frunţii îţi vei câştiga pâinea ta” (Facerea 3, 19).
Dar în sudorile noastre şi în ostenelile de pe ogoare şi din fabrici, din birouri, din întreprinderi şi ori de unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos şi, cu Dânsul, toate le putem. Auzi ce zice apostolul Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte, iar fără de El, nimic”. Auzi ce zice Hristos: „Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi… căci fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 4-5). Te duci la prăşit, omule? Ai luat sapa pe umăr, ia şi pe Hristos în minte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”! Lucrezi în atelier, ai pus mâna pe ciocan, pe bonfaier, pe fierăstrău, baţi pe nicovală, sau dacă eşti zidar sau tâmplar, sau orice meşteşug ai, de câte ori dai cu ciocanul zi: „Doamne Iisuse!”. Te-ai dus la seceră, la pădure să tai lemne cu boii, lucrezi la fabrică sau oriunde eşti, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care Singur poate să-ţi ajute şi să te păzească. Câte primejdii nu sunt: auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a sfărâmat maşina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac şi a murit. La urechile noastre vin asemenea veşti zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugăciunea minţii. Dacă pleca cu rugăciunea minţii, avea pe îngerul care-l păzea. Căci îngerul pururea ne păzeşte. Auzi ce zice proorocul: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, şi-i va izbăvi pe ei” (Psalmii 33, 7). Deci, când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; şi când venim de la treabă, iar; şi când ne odihnim, iar; şi când ne sculăm din somn, prima simţire, primul cuvânt acesta să fie: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”, „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…” – şi celelalte. Auzi ce spune Gheorghe Arselaitul, că este un drac înainte mergător, care are o ceată nenumărată pe faţa pământului şi care îl învaţă pe om de dimineaţă. Merg aceşti draci de dimineaţă prin casele creştinilor şi prin casele călugărilor şi-i învaţă, când s-au sculat din somn, mai întâi să pună mâna pe treabă. Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine şi hai la treabă!
Nu-i adevărat! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu şi apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la munca cinstită şi curată! Să nu furaţi de la nimeni; să nu furaţi nici de la stat, nici de la alţii, că nu vă îmbogăţiţi cu furatul, ci mai tare sărăciţi! Era un cuvânt al cuiva: „Munceşti cu dreptate, şi-ţi ia dracul jumătate”. Dar când mai şi furi? Nu, nu fura, că nu te îmbogăţeşti; mare foc bagi în casă la tine dacă ai luat un bun al bisericii, sau dacă ai luat un ban al cuiva, sau ostenelile cuiva. Şi dacă vei aduce milostenie din aceste daruri, câine împuţit aduci lui Dumnezeu. Deci, să lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfinţenie, să munceşti cu toată dragostea acolo unde te-a pus statul, sau unde te-a pus dregătoria sau instituţia care te adăposteşte. Să munceşti, dar să ai şi pe Dumnezeu în minte. Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru, când vii – la fel; când stai la masă, fă rugăciune, când te scoli, iarăşi rugăciune; şi dacă nevinovata rugăciune va povăţui viaţa voastră şi a noastră, vom avea puţină asemănare şi noi cu petrecerea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu şi ni se va spune şi nouă, în ziua judecăţii, că partea cea bună ne-am ales. Iar dacă lăsăm rugăciunea, citirea dumnezeieştii Scripturi, mergerea la biserică, facerea de bine şi toate acestea, şi ne punem nădejdea numai în munca noastră, atunci suntem cei mai nenorociţi oameni de pe faţa pământului. Să muncim cu dragoste, cu hărnicie, dar să nu uităm că avem un Dumnezeu, Căruia trebuie să ne rugăm neîncetat: şi când muncim, şi când suntem acasă, şi când ne odihnim. Pururea să fie Legea Lui în mintea noastră, ziua şi noaptea; pururea să avem gândirea şi rugăciunea spre Dumnezeu, şi atunci şi darul lui Dumnezeu va întări braţele noastre şi mintea noastră şi corpurile noastre, şi vom fi sănătoşi şi vom putea izbuti, cu darul lui Dumnezeu, şi la muncă, şi la osteneală, şi la toate cele. Dar cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu! Amin!

Lasă un comentariu

Filed under Predici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s