DESPRE CULTUL SFINŢILOR ŞI AL ÎNGERILOR

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Capitolul 5

DESPRE

CULTUL SFINŢILOR ŞI AL ÎNGERILOR

(Sectarii nu admit cultul îngerilor şi al sfinţilor)

Sectarul: Pentru care pricină voi, ortodocşii, vă închinaţi la îngeri şi la sfinţi şi îi puneţi pe ei mijlocitori către Dumnezeu pentru mântuirea voastră? Căci nu există decât un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Iisus Hristos. Apostolul ne învaţă clar în aceasta privinţă: Unul este Dumnezeu, Unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, Cel ce S-a făcut om, Iisus Hristos (I Tim. 2, 5). Deci, nici îngerii, nici sfinţii, nimeni în afară de Hristos nu poate mijloci de la Dumnezeu mântuirea noastră.
Preotul: Ascultă, omule, noi nu ne închinăm la sfinţi şi la îngeri ca şi lui Dumnezeu.
Închinarea pe care o aducem noi sfinţilor şi îngerilor este numai o cinstire (venerare). Iar lui Dumnezeu ne închinăm şi îi slujim cu desăvârşită închinare, care se mai numeşte şi „latrie” sau „adorare”. Noi venerăm pe sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, după cum este scris: Voi prietenii Mei sunteţi, dacă faceţi cele ce vă poruncesc (Ioan 15, 14).
Iar despre Avraam citim de asemenea: Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacov 2, 23). Şi marele Apostol Pavel scrie efesenilor: Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Ef. 2, 19). Aşadar, ca pe nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi casnici ai Lui îi cinstim (venerăm) pe sfinţi. Încă mai ştim că sfinţii sunt preaslăviţi de Dumnezeu în Ceruri (Luca 20, 36). Sfinţii vor judeca lumea (I Cor. 6, 2; Matei 19, 28; Evrei 12, 22–23). Sfinţii, încă pe pământ fiind, aveau darul proorociei (III Regi 14, 1–17; proorocia lui Elisei asupra lui Ghiezi, IV Regi 5, 25–27). Sfinţii, încă în viaţa aceasta fiind, se rugau lui Dumnezeu pentru oameni. Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelec (Fac. 20, 7); Moise s-a rugat lui Dumnezeu pentru popor ş.a.
Sectarul: Dar cum pot sfinţii şi îngerii să fie mijlocitori la Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce noi trebuie să aşteptăm mântuirea numai de la Hristos, Mântuitorul şi Mijlocitorul mântuirii noastre, după cum este scris: Întru nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat nouă oamenilor, întru care să ne mântuim (Fapte 4, 12)? Aşadar nu este nevoie să ne adresăm sfinţilor, când vrem să dobândim mântuirea.
Preotul: Dimpotrivă, acest lucru este prea de nevoie, căci sfinţii lui Dumnezeu au posibilitatea, în Cer, de a mijloci la Dumnezeu pentru oameni şi de a contribui la mântuirea acestora. Aceasta se arată luminat din cuvântul Apocalipsei, care zice: Şi când (Mielul) a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăute şi năstrape de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apoc. 5, 8). Aşadar rugăciunile sfinţilor sunt duse la Dumnezeu, iar sfinţii nu se roagă numai pentru ei, ci şi pentru oameni, după cum am arătat mai sus că s-a rugat Avraam pentru Abimelec, Moise pentru popor şi după cum se ruga marele Apostol Pavel pentru creştinii din Filipi, către care scrie: Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie (Filip. 1, 3–4). Şi iarăşi: Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre… (I Tes. 1, 2–3). Şi iarăşi: Pentru aceasta ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa… (II Tes. 1, 11). Şi iarăşi: Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeu… să vă dea vouă duhul înţelepciunii… (Ef. 1, 16–17). Şi iarăşi: Aceasta şi cerem în rugăciunile noastre: desăvârşirea voastră (II Cor. 13, 9). Iar lui Timotei îi scrie: Mulţumesc lui Dumnezeu, pe Care Îl slujesc – ca şi strămoşii mei – într-un cuget curat, că te pomenesc neîncetat zi şi noapte în rugăciunile mele (II Tim. 1, 3).
De asemenea, în Vechiul Testament este scris: Iov, robul Meu, se va ruga pentru voi, că de n-aş fi primit eu faţa lui şi de n-ar fi pentru el, v-aş fi pierdut pe voi, pentru că nu aţi grăit adevărat asupra robului meu, Iov (Iov 42, 8).
Deci iată, din cele de până aici se vede clar că sfinţii au posibilitatea să mijlocească la Dumnezeu cele spre mântuirea noastră, precum şi faptul că ei şi în viaţă, cât şi după moarte, se roagă în cer pentru cei de pe pământ, mijlocind pentru ei cele spre folos, după cele scrise în Sfânta Scriptură: Acesta este iubitorul de fraţi, proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate (II Mac. 15, 12–14). Daniel prin vedenie se ruga lui Dumnezeu (Daniel 10, 11–21).
De asemenea, Dumnezeu trimite pe îngerii Săi spre ajutorul celor ce se roagă Lui (Fac. 24, 7); Dumnezeu trimite pe îngerul Său la Daniel şi Îl scapă din gura leilor (Daniel 6, 23). Şi marele Apostol Pavel arată că îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care El îi trimite spre ajutorul celor ce vor să moştenească mântuirea (Evrei 1, 14). Cine primeşte pe sfinţi, primeşte pe Hristos (Matei 10, 40–41).
Aşadar, din mărturiile scripturistice de mai sus, ţi-am arătat că sfinţii şi îngerii pot să mijlocească la Dumnezeu pentru noi, oamenii, prin rugăciunile lor, ca nişte prieteni ai lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), ca nişte iubiţi ai lui Dumnezeu (Daniel 10, 19) şi ca nişte casnici ai lui Dumnezeu (Ef. 2, 19).
Sectarul: Voi, ortodocşii, prin închinarea şi slujirea la îngeri şi la sfinţi, umbriţi slava şi cinstea ce I se cuvine numai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel mustră şi opreşte cu asprime pe coloseni, care făceau aşa, căci lăsând închinarea la Dumnezeu, se închinau şi slujeau îngerilor, scriindu-le: Nimeni să nu vă smulgă biruinţa, printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri…, în loc să se ţină strâns de capul (Hristos) de la care tot trupul – prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se –, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu (Col. 2, 18–19).
Preotul: Nici o umbrire sau micşorare nu se aduce slavei lui Dumnezeu prin venerarea şi cinstirea slugilor Lui. Mai întâi, că una este închinarea (adorarea) pe care o aducem noi lui Dumnezeu, cum mai sus am arătat, şi alta este cinstirea (venerarea) pe care o aducem noi îngerilor şi sfinţilor lui Dumnezeu, ca unor slugi şi prieteni iubiţi ai lui Dumnezeu. Însuşi Duhul Sfânt ne îndeamnă să lăudăm pe Dumnezeu prin sfinţii Lui, zicând: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui (Ps. 150, 1).
Noi, când cerem ajutorul şi mijlocirea sfinţilor şi ale îngerilor în rugăciunile noastre, tot pe Dumnezeu Îl slăvim, deoarece şi sfinţii la rândul lor duc cererile şi rugăciunile noastre, împreună cu rugăciunile lor, la Dumnezeu (Fapte 9, 32–42; 20, 9–12, 36; 28, 3–9; Apoc. 5, 8). Însuşi Dumnezeu a proslăvit pe sfinţii Săi (Rom. 2, 10) şi i-a îmbrăcat pe ei cu slava Sa: Şi Eu, slava pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi suntem una (Ioan 17, 22) şi le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine (Luca 10, 16). Sau: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cel ce primeşte prooroc în nume de prooroc, plată de prooroc va lua, şi cel ce primeşte pe un drept în nume de drept, plata dreptului va lua (Matei 10, 40–41).
Aceste mărturii dovedesc până unde ajunge hula şi rătăcirea tuturor celor care, lepădându-se de cinstirea sfinţilor şi a îngerilor – care sunt slugi iubite ale lui Dumnezeu –, nu-şi dau seama că, de fapt, ei se leapădă de Însuşi Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Vai de hula şi nebunia voastră.
Sectarul: Sfinţii, chiar dacă pot, nu vor să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Căci iată, Avraam n-a vrut să mijlocească la Dumnezeu pentru bogatul nemilostiv, deşi acesta îl rugase stăruitor (Luca 16, 24–31).
Preotul: N-a vrut, căci nu era cazul, deoarece păcatul bogatului nemilostiv era împotriva Duhului Sfânt, care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor, pentru că păcătuind mereu cu încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi nepocăindu-se, a murit în această stare (Matei 12, 31–32).
Sectarul: Sfânta Scriptură ne arată că Sfinţii şi Îngerii resping închinarea faţă de ei, spre a nu fi ştirbită şi umbrită închinarea faţă de Dumnezeu căruia Singur I se cuvine cinste deosebită şi închinare. În Sfânta Scriptură ni se spune despre Apostolul Petru: Şi când a fost să intre Petru, Corneliu ieşindu-i înainte, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat şi i-a zis: Scoală-te, că şi eu sunt om (Fapte 10, 25–26). Iar despre Pavel şi Varnava: Iar preotul lui Zeus, al cărui templu era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile. Şi auzind Apostolii Pavel şi Varnava, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime şi au strigat: O, bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi… (Fapte 14, 13–15).
Asemenea se întâmplă şi cu îngerii, cum este de pildă îngerul care i-a făcut Apostolului Ioan descoperirile din Apocalipsă: Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei (Apoc. 19, 10). Iar altă dată: Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci eu sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te! (Apoc. 22, 8–9). Deci atât sfinţii, cât şi îngerii refuză orice închinăciune ce li se aduce, ştiind că ea se cuvine numai lui Dumnezeu.
Preotul: În Faptele Apostolilor, (10, 25–26), Apostolul Petru respinge închinarea ce i-a adus-o Corneliu, sub cuvânt că el este om, deoarece Corneliu îl socotise că este mai mult ca om, adică zeu. Sutaşul roman era familiarizat cu noţiunea de zei, ca unul ce fusese păgân. Deci, socotind pe Petru ca pe un trimis al lui Dumnezeu, el era foarte înclinat a-l socoti ca zeu, sau în cel mai rău caz ca pe un om superior celorlalţi oameni sau semizeu, căruia i se cuvenea nu venerare, ci adorare, ca zeilor, ceea ce Petru a refuzat să i se aducă.
În citatul din Faptele Apostolilor (14, 13–15), Pavel şi Varnava resping închinarea ce li s-a adus, pentru acelaşi motiv ca şi mai sus, căci erau socotiţi ca zei şi li s-a adus adorare, nu venerare. Contextul ne spune clar că locuitorii pământului din Listra, uimiţi de minunea vindecării ologului din naştere de către Pavel, în văzul tuturor au strigat: Zeii, luând asemănare omenească, s-au pogorât la noi. Şi ziceau de Varnava că este Zeus, iar de Pavel că este Hermes, de vreme ce era «purtătorul cuvântului» (Fapte 14, 8–12). Astfel, este lesne de înţeles refuzul apostolilor de a fi adoraţi ca nişte zei, de vreme ce ei tocmai împotriva zeilor predicau întoarcerea la Unicul Dumnezeu (Fapte 14, 15–17). Şi vorbind acestea, de abia au domolit mulţimile ca să nu le aducă jertfe (Fapte 14, 18), se spune în continuare.
În al treilea citat (Apoc. 19, 10), îngerul descoperitor al vedeniilor apocaliptice respinge închinarea ce i-a adus-o Apostolul şi Evanghelistul Ioan. Respingerea este motivată: Sunt împreună-slujitor cu tine…, adică sunt egal cu tine, ca slujitor al lui Dumnezeu, cum eşti şi tu, deci suntem în raporturi de egalitate şi nu se cuvine să primesc de la tine închinare, mai cu seamă că şi tu eşti aici, nu în trup, ci în «duh» (Apoc. 1, 10), adică în stare îngerească; şi în plus, şi tu ca mine eşti în «duhul proorociei», care constă în a mărturisi pe Iisus. Al doilea motiv al refuzului este exprimat în cuvintele: «Lui Dumnezeu te închină». Dumnezeu era de faţă şi îngerul descoperitor I-ar fi adus o jignire dacă ar fi primit pentru sine, chiar în faţa lui Dumnezeu, închinare de la Ioan.
Chiar şi între oameni este jignitor a respecta prea mult pe un înalt slujitor al unui conducător de ţară, când acel conducător este de faţa. Totdeauna, toată atenţia şi toată cinstea se îndreaptă către cel ce este mai marele tuturor, atunci când el este prezent. Dar aceasta nu înseamnă că cei din jurul lui nu ar fi şi oameni de cinste.
În citatul din urmă (Apoc. 22, 8–9), de asemenea, îngerul exprimă chiar mai limpede decât în citatul dintâi, egalitatea sa cu Apostolul Ioan şi necuviinţa ce ar face-o primindu-i închinarea.
Astfel, în toate citatele de mai sus, invocate de sectari, în motivarea învăţăturilor lor greşite, refuzul sfinţilor şi al îngerilor de a li se aduce închinare, îşi are explicaţie proprie şi particulară: Apostolii Petru, Pavel şi Varnava au refuzat a li se aduce adorarea ca unor zei, iar nu cinstirea sau venerarea pe care sfinţii o primesc. Iar îngerul descoperitor a respins închinarea lui Ioan, pentru egalitatea pe care o avea cu el, ca împreună-slujitor al lui Dumnezeu.
Însă în ce priveşte cinstirea şi venerarea pe care oamenii o aduc sfinţilor şi îngerilor lui Dumnezeu, acestea sunt primite de ei, după cum se poate vedea, în diferite locuri ale dumnezeieştii Scripturi. Un prim exemplu se poate vedea atunci când al treilea căpitan trimis de împăratul Ohozia, cu cei cincizeci de oameni ai lui, a îngenunchiat înaintea lui Ilie şi s-a rugat lui şi a grăit către el şi a zis: Omule al lui Dumnezeu, caută cu ochi milostivi la sufletul meu şi la sufletele robilor tăi, acestor cincizeci (IV Regi 1, 13). Şi iarăşi: …feciorii proorocilor cei din Ierihon… au venit înaintea lui Elisei şi s-au închinat lui până la pământ (IV Regi 2, 15). Şi iarăşi: Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut pe faţa sa şi s-a închinat lui Daniel (Daniel 2, 46). Şi iarăşi, vedem că Valaam plecându-se cu faţa sa, s-a închinat… îngerului Domnului (Num. 22, 31).
Iarăşi vedem că îngerul Domnului a primit închinare de la Isus al lui Navi, care a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat (Iosua 5, 14–15). Îngerii au primit închinare de la Lot (Fac. 19, 1). Îngerul Domnului a primit închinare de la Manoe şi femeia lui, care i s-a închinat lui până la pământ, iar îngerul Domnului s-a înălţat cu para focului de pe jertfelnic (Jud. 13, 18–21). Îngerul Domnului a primit închinare de la David şi de la bătrânii poporului (I Paral. 21, 16–18). Îngerul Domnului a primit închinare de la Daniel proorocul (Daniel 8, 18; 10, 9–15).
Iată că în cele de până aici ţi-am răspuns la cele ce ai afirmat dumneata, că îngerii şi sfinţii lui Dumnezeu nu voiesc a primi închinare de la oameni. Citeşte cu atenţie locurile indicate din Sfânta Scriptură şi vei înţelege destul de clar că nu ai dreptate în cele ce susţii, şi că atât sfinţii lui Dumnezeu, cât şi îngerii Lui, primesc cinstire şi venerare de la oameni, fără ca această venerare a lor să aducă vreo mâhnire lui Dumnezeu. Căci cum s-ar supăra Dumnezeu, când vede pe prietenii Lui cei iubiţi şi pe casnicii Săi că se slăvesc în numele Lui, când El Însuşi i-a proslăvit pe ei (Rom. 2, 10) şi i-a înzestrat cu puteri minunate şi cu daruri deosebite?
Sectarul: Care sunt aceste daruri şi puteri deosebite cu care Dumnezeu a înzestrat pe sfinţii Săi?
Preotul: Mai întâi de toate sunt puterile date lor de a face minuni, după cum scrie: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Ps. 67, 36) şi iarăşi: Sfinţilor care sunt pe pământul Său, minunate a făcut Domnul voile Sale întru dânşii (Ps. 15, 3).
Oare nu prin mâna proorocului Său, Moise, a bătut Dumnezeu Egiptul (Ieş. 7, 10–12), a prefăcut apa în sânge (7, 20–21), a adus broaşte (8, 6), tăuni (8, 24), ciuma vitelor (9, 3), băşici usturătoare, grindină şi foc (9, 8, 18, 33), lăcuste (10, 4–6), întuneric (10, 21), moartea primilor născuţi (12, 29– 30), i-a trecut pe evrei prin Marea Roşie (14, 15–16), l-a pierdut pe faraon şi pe ostaşii lui (14, 27)? Apoi, învingerea lui Amalic (Ieş. 17), îndulcirea apei la Mera (Ieş. 15), scoaterea apei din piatră la Horeb (Ieş. 17, 6), înghiţirea lui Core şi Datan în pământ (Num. 16, 28, 33), vindecarea prin şarpele de aramă (Num. 21), izvorârea apei din piatră la Cadeş (Num. 20).
Apoi, prin Iosua Navi: oprirea apelor Iordanului (Iosua, 3, 11–17), căderea zidurilor Ierihonului (Iosua 6, 6–20); prin Ghedeon: nimicirea madianiţilor (Jud. 7, 16–23); prin Samson: leul sfâşiat (Jud. 14), filistenii ucişi, porţile Gazei luate şi dărâmarea templului lui Dagon (Jud. 16, 28–31); prin Samuel: tunet şi ploaie peste seceriş (I Regi 12, 16–18); prin Ilie Proorocul: seceta cea mare (III Regi 17, 1), făina şi untuldelemn al văduvei (III Regi 17, 14); învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 17–23), foc din cer peste jertfe (III Regi 18, 36–38); deschiderea cerului şi ploaie mare (III Regi 18, 41–42). Se mai arată: Ohozia, pedepsit cu moartea (IV Regi 1, 16); despărţirea apelor Iordanului cu cojocul (IV Regi 2, 8); prin Elisei: despărţirea apelor Iordanului (IV Regi 2, 14), curăţirea apelor Ierihonului (IV Regi 2, 19–23), copiii din Betel sfâşiaţi de urşi (IV Regi 2, 23–24), învierea fiului şunamitencei (IV Regi 4, 32–35), vindecarea lui Neeman (IV Regi 5, 10–14), Ghiezi lovit cu lepră (IV Regi 5, 27), omul înviat prin oasele lui Elisei (IV Regi 13, 21), iar prin Isaia, vindecarea lui Iezechia (IV Regi 20, 1–7).
Cei doisprezece sfinţi apostoli: diferite vindecări (Matei 10, 1; Marcu 3, 14–15; 6, 7, 13; Luca 9, 1–2, 6). Cei şaptezeci de ucenici: diferite minuni (Luca 10, 9, 17). Apoi, alte nenumărate minuni ale apostolilor (Marcu 16, 20; Fapte 2, 43; 5, 12, 16); vindecarea ologului (Fapte 3, 2–8), moartea lui Anania şi a Safirei (Fapte 5, 1–10), vindecări de bolnavi (Fapte 5, 15–16), vindecarea slăbănogului Enea (Fapte 9, 34), învierea Tavitei (Fapte 9, 36–41), minuni mari (Fapte 8, 7, 13), redarea vederii lui Saul (Fapte 9, 17–18; 22, 11–13), orbirea lui Elimas (Fapte 13, 11), învierea lui Eutih (Fapte 20, 9–12), vindecarea tatălui lui Publius (Fapte 28, 8 ) şi alte nenumărate minuni şi puteri pe care nu este nici vreme, nici loc a le pomeni.
Iată dar, omule, cu ce puteri şi cu ce daruri a împodobit Dumnezeu pe sfinţii Săi, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Pentru aceasta, voi încheia cuvântul despre minunile sfinţilor lui Dumnezeu cu ce zice Duhul Sfânt: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Ps. 67, 36).
Iar dacă venerăm şi pe îngerii lui Dumnezeu întocmai ca pe sfinţi, apoi trebuie arătat că multe şi preaslăvite minuni a făcut Dumnezeu în lume prin mijlocirea sfinţilor Săi îngeri, ca de pildă: îngerul Domnului a condus pe israeliţi din Egipt (Ieş. 14, 19; 23, 20; 32, 34; 33, 2; Num. 20, 16); nimicirea Sodomei şi a Gomorei, de asemenea, s-a făcut prin îngeri (Fac. 19, 13); molima în Ierusalim (II Regi 24, 15–17; I Paral. 21, 14–16); nimicirea oştirii asiriene (IV Regi 19, 35; II Paral. 32, 21; Isaia 37, 36); Irod lovit de moarte (Fapte 12, 23); vestirea zămislirii lui Iisus Hristos (Matei 1, 20–21; Luca 1, 31); vestirea naşterii lui Hristos (Luca 2, 10); Învierea Domnului (Matei 28, 5–7); Înălţarea, şi tot prin ei se va face vestirea celei de a doua veniri a Domnului (Fapte 1, 11); zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 13–36); îngerii slujeau lui Iisus Hristos (Matei 4, 11; Marcu 1, 13); ei au vestit păstorilor Naşterea Domnului (Luca 2, 9); ei au vestit sfintelor mironosiţe Învierea Domnului (Matei 28, 1–7); ei vor despărţi pe cei drepţi de cei nedrepţi în ziua Judecăţii celei de apoi (Matei 13, 39–42; 24, 31) şi încă nenumărate minuni şi puteri ale lui Dumnezeu s-au făcut prin sfinţii Lui îngeri, şi se fac şi se vor face până la sfârşitul veacurilor.
Aceste binefaceri ale lui Dumnezeu făcute de El prin sfinţii Săi îngeri ne obligă să-i cinstim, ca pe cei ce slujesc cu milă şi cu blândeţe la mântuirea noastră (II Petru 2, 11; Iuda 1, 9; Ps. 67, 17; 90, 11; 102, 21 ş.a.).
Sectarul: Dar pentru care pricină Dumnezeu primeşte pe sfinţi şi pe îngeri să se roage şi să mijlocească pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni?
Preotul: Dumnezeu primeşte rugăciunile şi mijlocirile care se fac către El, prin sfinţi şi prin îngeri, fiindcă El voieşte a-i slăvi pe ei, precum şi ei Îl slăvesc în cer şi pe pământ. Fiindcă sfinţii au suferit pentru slava lui Dumnezeu, au primit de la El nu numai slava, ci şi darul de a face minuni mari, chiar mai mari decât a făcut El când era pe pământ, împlinindu-se astfel cuvântul Mântuitorului care a zis : Cel ce crede în Mine, va face şi el lucrurile pe care le fac Eu, şi mai mari decât acestea va face… (Ioan 14, 12). Noi ne închinăm sfinţilor lui Dumnezeu, nu ca unora care ar fi prin fire dumnezei, ci ca unor slujitori ai lui Dumnezeu, care au dobândit de la El deplină încredere, încât orice vor cere primesc de la El, ca unii ce I-au păzit poruncile (I Ioan 3, 21—22).
Noi venerăm (cinstim) pe sfinţii lui Dumnezeu fiindcă Însuşi Împăratul Dumnezeu Se simte cinstit văzând că sluga lui iubită este cinstită nu numai ca o slugă, ci şi ca prieten al lui Dumnezeu (Ps. 138, 17; Ioan 15, 14). Noi credem că Domnul nostru Iisus Hristos este unicul nostru Mijlocitor şi că El S-a dat pre Sine preţ de răscumpărare pentru toţi şi cu Sângele Său a făcut împăcarea omului cu Dumnezeu, că El este îngrijitorul, mângâietorul şi curăţitorul păcatelor noastre. Dar mărturisim, de asemenea, că sfinţii intervin pentru noi în rugăciuni şi cereri şi, din iubire pentru ei, Mântuitorul ne comunică şi prin ei ceea ce are în Sine pe seama noastră. Înaintea tuturor ne comunică prin Prea Sfânta Sa Maică, ascultându-i cuvântul cu care se roagă pentru noi.
Tot astfel zicem şi despre sfinţii îngeri şi păzitorii noştri; despre apostoli, prooroci, martiri, ierarhi, drepţi şi despre toţi aceia care au preamărit pe Dumnezeu şi care Îi sunt slugi credincioase. Cu ei împreună numărăm pe arhierei, pe preoţi, ca pe unii ce stau la dumnezeieştile altare, precum şi pe bărbaţii drepţi, distinşi prin virtuţi. Domnului Îi place să ne rugăm unii pentru alţii, că mult poate rugăciunea dreptului (Iacov 5, 16). Că Dumnezeu ascultă mai mult pe cei sfinţi, decât pe cei ce rămân în păcate, aceasta o aflăm din Sfintele Scripturi (Ioan 9, 31).
Mărturisim că sfinţii sunt ajutători şi mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu nu numai aici, în timpul petrecerii cu noi, ci încă mult mai mult după moarte, când ei, după îndepărtarea «oglinzii» (de care pomeneşte sfântul apostol), contemplă curat Sfânta Treime şi nemărginita Ei lumină. Căci nu ne îndoim nici de sfinţii profeţi care, în trup muritor fiind, au văzut lucrurile cele cereşti, prin care se prevesteau cele viitoare.
Sectarul: Dar se spune în Sfânta Scriptură că Dumnezeu îi ascultă pe sfinţi când aceştia se roagă pentru noi?
Preotul: Am arătat că sfinţii sunt slăviţi de Dumnezeu cu cinste (Rom. 2, 10), că vor judeca lumea (I Cor. 6, 3), că sunt iubiţi de Dumnezeu (Daniel 10, 19). Iar cum că sfinţii sunt ascultaţi de Dumnezeu când se roagă pentru noi, caută în Dumnezeiasca Scriptură la citatele pe care ţi le însemnez aici: Fac. 27, 7; Iov 42, 8–10; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15–21; Iacov 5, 13, 15; Apoc. 8, 3–5; Fac. 20, 7; II Tim. 1, 3; Daniel 10, 12. De asemenea caută despre mijlocirea îngerilor pentru noi la: Fac. 24, 7; Daniel 3, 19–25; Evrei 1, 14; Num. 20, 16; Fac. 19, 12; II Regi 24, 16–17; I Paral. 21, 14–16. Dar vei găsi şi încă alte multe mărturii în această privinţă în Sfânta Scriptură, care confirmă cele de mai sus. Nu rămâne la îndoială în această privinţă, ca să nu te osândeşti şi tu ca cei ce stau împotriva adevărului învederat şi dovedit.

1 comentariu

Filed under Fără categorie

One response to “DESPRE CULTUL SFINŢILOR ŞI AL ÎNGERILOR

  1. Pingback: blogul lui laurentiu dumitru » Blog Archive » Linkurile zilei, 30.01.08

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s