DESPRE MISIONARISMUL LAIC

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Capitolul 38

DESPRE MISIONARISMUL LAIC ÎN BISERICA ORTODOXĂ

Credinciosul: Ce înseamnă misionarism laic, Cuvioase Părinte?
Preotul: Misionarismul laic, frate, se săvârşeşte atunci când cineva din creştinii mireni predică cuvântul lui Dumnezeu, fără ca el să aibă hirotonie sau hirotesie.
Credinciosul: De la început a existat acest misionarism laic în Biserica lui Hristos?
Preotul: Da, a existat. Misionarismul laic este vechi ca însăşi Biserica.
Credinciosul: Dar ce înseamnă cuvântul misionar?
Preotul: Cuvântul «misionar» vine de la «misiune». El derivă din latinescul missio-onis; verbul mitto-ere, missi, missum = a trimite, a însărcina pe cineva, a da o putere cuiva într-o delegaţie, funcţie sau serviciu. Ideologic şi autoritativ, misiunea derivă din însăşi porunca Mântuitorului: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi (Ioan 20, 21; Matei 10, 16; Luca 10, 3). Aşadar, nici un misionar mirean nu are dreptul să predice în public dacă nu este trimis de ierarhia bisericească. Acest lucru l-a arătat şi marele Apostol Pavel: Cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? (Rom. 10, 15).
Trebuie deci să înţelegem că singură ierarhia bisericească are puterea şi dreptul plenar de a trimite misionari, fie ei clerici sau laici.
În Biserica Romano-Catolică, misionarismul laic a fost multă vreme cu totul interzis. Dar în ultimul timp, papa – sub presiunea vremurilor şi a evenimentelor – a revenit la o concepţie mai creştină în această privinţă. Dovada concretă şi expresia vie a acestei orientări este aşa numita «Acţiune Catolică» sau «Acţiunea pentru apostolatul laic», care a luat fiinţă prin enciclica «Ubi arcano Dei Consilio», din 23 decembrie 1922 a Papei Pius al XI-lea şi s-a generalizat în întreaga Biserică Romano-Catolică, fiind pusă sub patronajul lui Francisc de Assisi prin enciclica «Rite expiatis» din 2 februarie 1926. Odată cu această mişcare, s-a deschis drum destul de larg misionarismului laic, prin chemarea mirenilor să participe la misionarismul ierarhic, recunoscându-se, măcar parţial, impor-tanţa elementului mirean în Biserică şi ridicându-l la starea de factor activ şi colaborator al ierarhiei bisericeşti.
Credinciosul: Dar în Protestantism cum stau lucrurile cu misionarismul laic?
Preotul: Protestantismul a căzut cu totul în extrema opusă, a unei libertăţi fără margini a misionarismului laic. În concepţia protestantă, Biserica, în sens de societate văzută, este o alcătuire ca oricare altă societate omenească, pentru organi-zarea căreia nu sunt dispoziţii de ordin divin. Consecvenţa logică şi firească a acestui punct de vedere a dus la negarea originii divine a ierarhiei… Deosebirea dintre cler şi laici n-are loc în protestantism.
Aşa fiind, constatăm că în protestantism se acordă prea mare importanţă elementului laic. În consecinţă, rolul misiona-rismului laic este aici exagerat până la negarea existenţei unei ierarhii de drept divin şi, cu aceasta, a unui misionarism special al clerului.
Credinciosul: Dar în Biserica Ortodoxă în ce fel este văzut misionarismul laic?
Preotul: În Biserica Ortodoxă poziţia şi funcţia misiona-rismului mirean în viaţa şi dezvoltarea Bisericii se fundamen-tează şi se lămureşte deplin în baza celor două teze doctrinare: preoţia generală şi Biserica – Trupul tainic al Domnului. Preoţia generală a creştinilor laici se întemeiază pe Sfânta Taină a Mirungerii (I Petru 2, 5; I Cor. 12, 13; 12, 27; Gal. 3, 28). Căci spune Sfântul Apostol Petru către «cei împrăştiaţi printre străini», numindu-i «preoţie sfântă»: Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată. Toţi creştinii au deci misiunea de a propovădui chemarea lui Hristos, toţi formează «poporul lui Dumnezeu» (I Petru 2, 5–10). Dar organizarea acestei misiuni este de datoria ierarhiei bisericeşti. Prin ierarhie se recunosc şi se reglementează drepturile mirenilor la misiona-rism, căci ierarhia deţine întreaga putere în Biserică.
Aşadar misionarismul laic, organizat şi activ sub egida treptelor supraordonate ale ierarhiei, nu este o inovaţie dincolo de cadrul Ortodoxiei, ci o întoarcere la «instituţiunile creştinis-mului primar», care reprezintă întruchiparea clasică a celui mai adânc şi mai autentic creştinism. Potrivit Sfintei Scripturi, şi creştinii mireni – nu în aceeaşi măsură ca misionarii ierarhici, ci pe măsura preoţiei lor generale – pot fi sarea pământului (Matei 5, 13).
Sfânta Scriptură zice: După harul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu (I Petru 4, 10). Mântuitorul a zis: Oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri (Matei 10, 32–33; Marcu 8, 38; Luca 9, 26). Marele Apostol Pavel zice: Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui (I Cor. 10, 24). Şi dumnezeiescul Ioan Evanghelistul a scris: Şi noi suntem datori să ne punem sufletele pentru fraţi (I Ioan 3, 16). Şi iarăşi îl auzim pe marele Apostol Pavel zicând: Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie; învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea… (Col. 3, 16).
Creştinul mirean este dator să lucreze la îndreptarea celor greşiţi, după cum s-a scris: Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi ca să nu cazi şi tu în ispită (Gal. 6, 1; Evrei 12, 12–14). Şi iarăşi zice: Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci şi să pătimiţi pentru El, ducând aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi o auziţi acum despre mine (Filip. 1, 29–30).
Credinciosul: Dar Sfinţii Părinţi ce zic în privinţa misionarilor laici?
Preotul: Şi Sfinţii Părinţi, având în vedere învăţătura Sfintei Scripturi, care îndeamnă pe toţi creştinii la mântuirea fraţilor lor, învaţă şi arată despre misionarismul laic că este obligatoriu. Iată ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur în această privinţă: «Spun aceasta nu numai celor arţăgoşi, ci şi vouă, care sunteţi sănătoşi, pentru ca voi pe toţi aceia pe care îi cunoaşteţi, să-i abateţi cu sârguinţă şi bunăvoinţă de la greşelile lor şi să-i aduceţi înapoi la mama comună (Biserica cea dreptmăritoare), căci nimic nu-i mai nobil decât armonia şi pacea» (Omilia III, Contra iudeilor).
Credinciosul: Între misionarii laici pot să fie şi femei sau numai bărbaţi?
Preotul: Dacă cercetăm istoria veche a Bisericii Creştine, aflăm că şi femeile – deşi nu predică în biserică, având în vedere învăţătura marelui Apostol Pavel care le spune «să tacă în biserică» (I Cor. 14, 34) –, în afară de biserică făceau cu adevărat misionarism. Ca să ne dăm seama de acest lucru, să-l auzim pe apologetul Aristide din Atena care, arătând misionarismul femeilor creştine din acea vreme, zice aşa: «Femeile creştine sunt curate ca fecioarele. Ele predică din dragoste (cuvântul lui Dumnezeu) sclavilor, sclavelor şi copiilor acestora. Ele se străduiesc să încredinţeze pe sclavi şi, dacă aceştia sunt câştigaţi pentru credinţa în Iisus Hristos, atunci ei sunt numiţi de-a dreptul – fără nici o deosebire – fraţi ai stăpânilor lor» (Apologia a XV-a). Iar bărbaţilor care sunt bine pregătiţi li se încuviinţa a predica chiar în biserică.
Credinciosul: Aţi spus că numai bărbaţilor bine pregătiţi li se poate da încuviinţarea de a predica chiar şi în biserică. Eu aş vrea să ştiu ce anume pregătire trebuie să aibă un misionar creştin ca să poată predica în biserică?
Preotul: În primul rând trebuie să fie acreditat de Biserică pentru a răspândi cunoştinţele sale şi celorlalţi. El trebuie să aibă, pe lângă însuşirea învăţăturii de credinţă, şi unele însuşiri care dau chipul ideal al adevăratului misionar laic, adică:
a) credinţa riguroasă ortodoxă, luminată, fermă, trează şi activă;
b) adevărata sensibilitate pentru comuniunea frăţească întru mântuire;
c) zel şi stăruinţă statornică şi neînfrântă;
d) optimism sănătos şi senin.
Numai creştinul împodobit cu un buchet de astfel de însuşiri poate fi un adevărat misionar ortodox. Zel misionar poate avea numai acela care înţelege şi preţuieşte valoarea bunurilor cereşti şi îşi dă seama, totodată, cât de mult trebuie compătimit cel care nu are aceste bunuri. Cine nu însetează după viaţa în Dumnezeu, acela nu poate fi aprins de zelul de a mijloci şi altora această viaţă.
Credinciosul: În trecutul vechi al Bisericii Creştine au existat oare şi misionari laici mai însemnaţi sau oameni învăţaţi care nu au fost hirotoniţi preoţi sau episcopi?
Preotul: Da, au fost mari misionari şi apologeţi, oameni învăţaţi care au apărat cauza creştinismului în faţa împăraţilor păgâni şi înaintea filosofilor celor străini de duhul Evangheliei lui Hristos. Aşa au fost acei apologeţi ai secolelor II şi III, începând cu Codrat, pe care Eusebiu, istoricul bisericesc, îl numeşte părintele apologeticii, între anii 125–126, pe vremea împăratului Adrian (117–138) şi continuând cu Aristide din Atena, amintit mai sus, între anii 125–128; Ariston din Pela, cel mai vechi apărător în scris al creştinismului contra iudeilor – a fost iudeo-creştin de la jumătatea veacului II; Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, născut la Sihem Samaria, pe la anul 100–101; Taţian, născut în Asiria către anul 120; filosoful Herma, care a trăit pe la sfârşitul veacului II; Atenagora, filosof creştin din Atena; Minucius Felix, în secolul II; Tertulian, născut în Cartagina pe la anii 150–160. Toţi aceştia, mari apologeţi creştini şi misionari de mare seamă ai Bisericii lui Hristos, au fost mireni.
Credinciosul: Care sunt normele misionarismului laic în funcţiunea sa din Biserică?
Preotul: Prima normă canonică a misionarismului laic este apărarea dogmelor credinţei ortodoxe, deoarece dogmele sunt izvorul din care se nasc canoanele sau normele ce rânduiesc şi reglementează viaţa Bisericii, ca organism social. A doua normă de care trebuie să ţină seama misionarismul laic este aceea că el trebuie întotdeauna să fie subordonat ierarhiei, iar conducerea lui să-i aparţină ierarhiei. Misionarismul laic numai atunci este puternic şi bine orientat, dacă acţionează din însărcinarea, trimiterea şi sub supravegherea ierarhiei.
Credinciosul: Dar de ce Biserica Ortodoxă nu se prea implică în misionarism, ca să facă cunoscută dogma ortodoxă în alte părţi, cum fac catolicii şi celelalte confesiuni?
Preotul: Biserica Ortodoxă trăieşte! Cea mai mare învăţătură este trăirea. Poporul ţine tradiţia sfântă cum au învăţat-o de la părinţii lor.
Credinciosul: Vă mulţumesc din suflet, cinstite părinte, pentru osteneala de a-mi fi dat aceste lămuriri. Îmi dau seama că întrebările mele au putut să fie şi supărătoare şi plictisitoare. Dar m-am gândit că este mai bine să întreb şi să dau pe faţă îndoielile mele şi ale altora cu care m-am întâlnit şi am stat de vorbă. Aceste convorbiri mi-au fost şi îmi vor fi de mare folos în viaţa mea duhovnicească. Grija pentru mântuirea sufletului m-a făcut să întreb, aducându-mi aminte de cuvintele Sfintei Scripturi: Sfatul bun te va păzi şi cugetul drept te va apăra (Pilde 2, 11); şi iarăşi: Frate pe frate sfătuindu-se, sunt ca o cetate întemeiată şi ca o împărăţie nebiruită (Pilde 18, 19).
Preotul: Lui Dumnezeu trebuie să-I mulţumim pentru toate, fratele meu, căci fără El nu putem face nimic. Amin.

Lasă un comentariu

Filed under Misionarism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s