DESPRE ORTODOXIE

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Capitolul 2

DESPRE ORTODOXIE

Credinciosul: Ce se înţelege prin „Ortodoxie”?
Preotul: Cuvântul „Ortodoxie”, frate, este de origine greacă, format din orthos şi doxa, adică dreapta credinţă, închinare adevărată, sobornicească, învăţătură care se plasează în continuitatea directă şi neîntreruptă a tradiţiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice şi neopatristice şi care formează credinţa comună a Bisericii neîmpărţite din primul mileniu. Ortodoxia se identifică cu însăşi tradiţia apostolică, aşa cum a fost confirmată, interpretată şi dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia – adică regula de credinţă apostolică – a fost criteriul de bază al Ortodoxiei.
De aceea, orice ruptură în continuitatea tradiţiei apostolice a fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni” separate.
Credinciosul: Dar unde se găseşte expusă exact învăţătura credinţei ortodoxe?
Preotul: Scurt, dar cuprinzător, expunerea exactă a credinţei ortodoxe se găseşte în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin.
Credinciosul: Dar prin care mijloace s-a menţinut până în zilele noastre învăţătura de credinţă ortodoxă exactă şi neschimbată?
Preotul: Aici, frate, ar fi multe de vorbit, dar aşa, cât mai pe scurt, îţi voi spune: Sfânta credinţă cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a menţinut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învăţătura Sfintei Scripturi şi prin Sfânta Tradiţie apostolică, prin hotărârile celor cinci Sinoade Apostolice, prin învăţăturile canoanelor celor şapte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, deoarece, după învăţătura dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur, „Cârma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeieştile Canoane”.
Credinciosul: Dar ce înseamnă Sinod Ecumenic şi local şi prin ce se deosebesc ele?
Preotul: Sinod Ecumenic se cheamă acela la care iau parte patriarhii, mitropoliţii, episcopii şi alţi conducători spirituali ai Bisericii din toată lumea creştină. Acest sinod este judecător prea înalt al pricinilor bisericeşti, ca cel ce urmează Bisericii soborniceşti, adică a toată lumea; şi iarăşi: Sinod Ecu-menic este acela la care se vor uni, într-o singură mărturisire a credinţei, toţi patriarhii şi episcopii lumii creştine.
Credinciosul: Dar sinodul local ce este şi prin ce se deosebeşte de cel ecumenic?
Preotul: Sinodul local este acela la care iau parte episcopii dintr-o ţară sau numai dintr-o parte a lumii creştine. El se deosebeşte de cel ecumenic prin faptul că acesta se poate întruni numai la porunca celor ce conduc ţările, pe când cel local se întruneşte din porunca celui dintâi episcop.
Credinciosul: Au mai fost şi alte mijloace prin care Ortodoxia şi-a menţinut unitatea şi integritatea?
Preotul: Multe şi felurite au fost mijloacele spirituale şi administrative prin care Sfânta Ortodoxie şi-a păstrat până în zilele noastre unitatea, precum: Constituirea cultului bizantin din secolele VI–VIII, în care locul principal l-au ocupat Liturghiile bizantine. Acest rit a jucat un rol capital în menţinerea unităţii cultice şi spirituale a Ortodoxiei; apoi, sinteza dogmatică făcută de Sfântul Ioan Damaschin (secolul VIII) şi mai ales aportul său teologic în criza iconoclasmului provocată de islamism; contribuţia teologică a Patriarhului Fotie (820–895) şi mai ales enciclica sa din 867, în care acuză de erezie pe papa Nicolae I (858–867); Sinodul local 879–880, care restaurează pe Fotie şi deci reconcilierea cu Biserica Romană (papa Ioan al VIII-lea, 872–889); activitatea misionară în Europa centrală a fraţilor macedoneni Chiril († 869) şi Metodie († 884), «apostolii slavilor», trimişi de împăratul bizantin Mihail al III-lea, la cererea prinţului Rastislav; rezistenţa ortodocşilor împotriva Sinoadelor unioniste (Lion 1274; Ferara – Florenţa 1438 – 1439), care aveau un caracter antiortodox; Sinodul de la Constantinopol din 1459 sub Ghenadie Scolasticul – cel dintâi patriarh după căderea Constantinopolului (1453), care a respins unirea de la Florenţa, cu toate că Împăratul Ioan al VIII-lea o recunoscuse.
Adăugăm înnoirea isihastă din secolul XIV, care a condus la formarea adevăratei teologii bizantine. Isihasmul a fost ilustrat de mari teologi şi mistici, ca Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Simion Noul Teolog (sec. XI), Grigorie Sinaitul (sec. XIV) şi Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Doctrina palamită despre distincţia între esenţa lui Dumnezeu ca atare, inaccesibilă spiritului creat, şi energiile divine necreate, prin care omul se împărtăşeşte direct din viaţa dumnezeirii – doctrină aprobată de sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1347 şi 1351 –, constituie o nouă precizare patristică a Ortodoxiei. Sub influenţa Ortodoxiei neopatristice din secolul XIV, care are un caracter defensiv în faţa teologiei scolastice latine, se încearcă o oarecare disociere a Bisericii de imperiu, deoarece termenii «simfonici» stabiliţi de împăratul Justinian (527–565) deveniseră prea rigizi. Sinodul de la Constantinopol, din 1484, fixează Taina Mirungerii ca modalitate de primire a catolicilor la Ortodoxie.
Doctrina despre Sfintele Taine capătă o formă definitivă, mai ales datorită lui Simion al Tesalonicului (sec. XV). Comentariul critic asupra protestantismului, făcut de Patriarhul Ieremia al II-lea la răspunsul dat teologilor luterani de la Tübingen (care trimiseseră Patriarhului în 1573–1574 «Confesiunea de la Augsburg»); o prezentare a Ortodoxiei, făcută de Patriarhul de mai târziu al Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1630–1639), într-o „Mărturisire de credinţă” (1625), adresată teologilor protestanţi din Helmstad.
În 1629, Patriarhul Chiril Lucaris publică la Geneva o «Mărturisire de credinţă», în care îşi însuşeşte principalele doctrine ale calvinismului. O serie de sinoade locale condamnă această Mărturisire: Constantinopol (1638), Kiev (1640), Iaşi (1642), Ierusalim (1672) şi iarăşi Constantinopol (1691). Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului (1633–1646), discutată şi interpretată de Sinodul de la Iaşi din 1642, este tradusă în greceşte de teologul Meletie Sirigul şi aprobată de Sinodul de la Constantinopol din 1643.
Altă «Mărturisire de credinţă» care a ţinut Ortodoxia pe drumul ei cel drept a fost şi cea a Patriarhului Dositei şi actele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acest Sfânt Sinod a respins calvinismul lui Chiril Lucaris. Tot patriarhul Dositei publică în România o colecţie de texte teologice bizantine. Apoi sinoadele locale din secolul XVII (Iaşi 1642, Moscova 1666–1667 şi Ierusalim 1672) au adus o contribuţie importantă la redescoperirea materiei sacramentale a Bisericii şi la punerea în valoare a caracterului dinamic al Tradiţiei, ceea ce n-a fost întotdeauna şi pretutindeni înţeles în mod corect.
Sinodul de la Moscova condamnă pe «Vechii Credincioşi», care reduceau Ortodoxia la o religie ritualistă. Formarea Bisericilor uniate (sau greco-catolice) se realizează prin presiunea autorităţilor politice din Polonia şi Austria, în regiuni ortodoxe: Brest (1596), Ujhorod (1649), Mucacevo (1664), Transilvania (1700).
Rezistenţa ortodocşilor a arătat nu numai că Orientul nu poate fi o simplă dieceză romană, dar şi că exista o contradicţie de fond între sistemul Bisericilor locale în răsărit şi sistemul papal în apus. Un sinod al Patriarhilor orientali din 1755 declară invalidat botezul latinilor şi al armenilor, fapt pentru care aceştia vor fi primiţi la Ortodoxie prin rebotezare. «Filocalia», marea colecţie de texte de spiritualitate, apare în 1792 la Veneţia, alcătuită fiind de către Nicodim Aghioritul (1748–1808, canonizat în 1955), împreună cu Macarie de Corint. Stareţul Paisie Velicikovski (1722–1794) traduce în slavonă Filocalia, care apare la Petersburg în 1793 şi care a salvat Ortodoxia rusă de latinizare.
În 1848 patriarhii răsăritului publică o enciclică în care condamnă «papismul» ca erezie. În acelaşi sens, Patriarhul Antim, în răspunsul dat în 1894 la enciclica Papei Leon al XIII-lea «Praeclara Gratulationis», condamnă dogma catolică despre «Imaculata concepţie» şi cea despre infailibilitatea papală. Au mai ajutat la menţinerea nealterată şi neschimbată, de-a lungul vremilor, şcolile teologice de grad universitar, seminariile teologice, sinoadele locale şi naţionale, adunările eparhiale, conferinţele protopopilor şi ale consiliilor parohiale, predicile rostite de preoţi spre luminarea poporului la oraşe şi la sate, unele asociaţii bisericeşti cu caracter misionar, ca şi viaţa canonică şi tipiconală a monahilor din toate sfintele mănăstiri, precum şi educaţia pe care părinţii creştini ortodocşi au dat-o copiilor lor pentru a ţine cu toată sfinţenia dreapta credinţă în care s-au născut.
Acestea sunt, pe scurt, mijloacele spirituale prin care Ortodoxia s-a ţinut pe drumul cel drept până în zilele noastre.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Ortodoxie

5 răspunsuri la „DESPRE ORTODOXIE

  1. costica

    Cu adevarat cred ca biserica ORTODOXA este singura biserica continuatoare a bisericii primare.
    Lincezim pe o comoara de aur, fara sa constientizam acest lucru.
    DOAMNE da-ne minte !

  2. Cu adevarat cred ca biserica ORTODOXA este singura biserica continuatoare a bisericii primare.
    Lincezim pe o comoara de aur si nu constientizam acest lucru.
    DOAMNE da-ne minte !

  3. pavel

    Ortodoxia nu este o confesiune crestina partiala, ci are un crepuscul universal si mai presus de timp. ESTE TAINA TRUPULUI LUI HRISTOS CARE UNESTE SI… NU DESPARTE, CARE SE DESPARTE (ADICA SE DA PE EA ISASI) SI TOT-ODATA SE UNIFICA. etc. va urma.

  4. pavel

    Mesajul esential al Evangheliei Lui HRISTOS este un supraconfesional SI MAI PRESUS DE TIMP. EL ADUCE SOLUTIONAREA PASNICA A TUTUROR PROBLEMELOR CONFLICTUALE ATAT DINTRE POPOARE, CAT SI INTRE CONFESIUNI SI INDIVIZI. NUMAI INTERPRETAREA TENDENTIOASA SI DEFORMATA A UNOR INTERESATI SI VRAJMASI A RASTURNAT ACEST MESAJ. SPUNE SFANTUL SI MARELE APOSTOL PAVEL: toti cauta interesele lor, si oameni,si biserici, si confesiuni; cine cauta interesele Lui Hristos?… OASTEA DOMNULUI PREIA TOCMAI ACEST MESAJ DIVIN AL EVANGHELIEI LUI HRISTOS SI-L APLICA CINSTIT IN BISERICA NOASTRA STRAMOSEASCA SPUNAND: de-ajuns cu un nume de crestin si o viata de pagan, inapoi la Hristos, inapoi la viata primilor crestini. Nimic interesat material, nimic dubios si ascuns, ci totul evanghelic,patriotic,divin. Slavit sa fie Domnul Iisus Hristos.

  5. pavel

    Rectific la primul comentario. ORTODOXIA NU ESTE O CONFESIUNE CRESTINA PARTIALA CI ARE UN SPECIFIC UNIVERSAL SI MAI PRESUS DE TIMP. ESTE ADEVARUL TRUPULUI LUI HRISTOS CARE UNESTE SI NU SE DESPARTE, CARE SE DESPARTE SI TOTODATA SE UNIFICA. ADEVARUL ORTODOXIEI ESTE FAPTUL DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU CATRE OM, ESTE DARUL DUMNEZEIESTII ICONOMII CARE LUCREAZA IN CREDINCIOSI O OBLIGATIVITATE SI O RESPONSABILITATE CORESPUNZATOARE, CEA REFERITOR LA PACEA SI UNITATEA DINTRE EI.. DESIGUR TRIUMFUL FINAL AL BISERICII VOR FI IMPLINITE IN ESHATON, CAND BISERICA RISIPITA IN LUME SE VA ADUNA IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU. ACEASTA NICIDECUM FAPTUL CA NE INDREPTATIM DE A NU TRAI SI ACUM UNITATEA. UNITATEA CARACTERIZEAZA FIINTA BISERICII SI CAND NU AVEM UNITATE NU TRAIM CA MADULARE A BISERICII. BISERICA LUI HRISTOS NU CONSTITUE UN CORPUSCUL OMENESC UNDE UNITATEA POATE SA FIE UTILA,DAR NU SI ABSOLUT INDISPENSABILA. BISERICA ESTE TRUPUL LUI HRISTOS SI TRUPUL LUI HRISTOS NU POATE FI INTELES FARA UNITATE. EVANGHELIA DE LA SFANTUL AP. IOAN CAP.17;21 ,,MA ROG CA TOTI SA FIE UNA,CUM TU TATA ESTI IN MINE SI EU IN TINE, CA SI EI SA FIE UNA IN NOI PENTRU CA LUMEA SA CREADA CA TU M-AI TRIMIS. ” DE ACEASTA CONDITIE DEPINDEA CREDINTA SI MANTUIREA LUMII, ADICA IZBANDA SI SCOPUL TRIMITERII LOR. SI NUMAI ACEASTA ESTE PE DEPLIN VOIA LUI DUMNEZEU SI DUPA CERINTELE DUHULUI SFANT. ORTODOXIA,CUM SPUNEA PAR. CLEOPA, S-A SPRIJINIT PE SINOADELE ECUMENICE, PENTRU CA INTODEAUNA A FOST ECUMENICA, IAR BISERICA NU POATE SA RAMANA ORTODOXA, DACA NU RAMANE SI ECUMENICA. ORTODOXIA NU INSEAMNA INTOLERANTA, NU INSEAMNA CONSERVATORISM, NU INSEAMNA DOMINATIE. ORTODOXIA NU INSEAMNA NATIONALISM. INTOLERANTA PAGUBESTE ORTODOXIA SI O TRANSFORMA INTR-O FRACTIUNE. PRIN INTOLERANTA ORTODOXIA SE CONTESTA PE EA INSASI SI ISI PIERDE DIN DUHUL DRAGOSTEI SI A INTELEGERII. DE ACEEA INTOLERANTUL NU POATE FI ORTODOX , ORCAT DE ORTODOXE AR FI CUVINTELE PE CARE LE FOLOSESTE. DAR SI CONSERVATORISMUL PARALIZEAZA TRADITIA ORTODOXIEI SI O TRANSFORMA INTR-O IDEOLOGIE CARE DESERVESTE IN MOD OBISNUIT TELURILE STRAINE. DE ASEMENEA ORCE FORMA DE SUPRAIMPUNERE ORTODOXA NU POATE SA SE INDENTIFICE CU ORTODOXIA CARE ESTE TRADITIA VIE A ADEVARULUI SI A VIETII. ORTODOXIA NU ESTE NICIDECUM STATICA SAU CONSERVATOARE CI DINAMICA SI TRADITIONALA. DAR TRADITIONALISMUL NU INSEAMNA CONSERVATORISM, CI CREATIVITATE; NU INSEAMNA STAGNARE CI INSEAMNA VIATA. IN SFARSIT ORTODOXIA NU ESTE IDEOLOGIE SI CU ATAT MAI PUTIN NU ESTE IDEOLOGIE NATIONALA SAU NATIONALISM SLAVIT SA FIE DOMNUL .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s