DESPRE SIMBOLURI ŞI RITURI

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Capitolul 12

DESPRE

SIMBOLURI ŞI RITURI

Simbolul este un semn care închipuie ceva sau un obiect care închipuie altceva decât este el de fapt. În cele ce urmează ne vom referi numai la semne simbolice, nu şi la obiecte simbolice.
Rit sau ritual (ceremonie) înseamnă o lucrare simbolică sfântă sau o înşiruire treptată de semne simbolice sfinte, prin care se exprimă fie un adevăr de credinţă, fie un sentiment religios sau o atitudine de evlavie, fie o întâmplare sfântă, o rugăciune ş.a.
Simbolurile sfinte şi riturile sunt expresii sau exteriorizări şi întăriri ale cultului divin, cultul divin intern devenind prin ele extern. Simbolurile şi riturile sunt absolut necesare, întregind modul de închinare către Dumnezeu, prin faptul că pun la contribuţie nu numai sufletul, ci şi trupul nostru, dându-i şi acestuia o parte activă din cultul divin; fără ele, cultul nu este întreg. Şi după cum numai ele singure, fără participarea activă a sufletului, nu au prea mare valoare, tot astfel nici cultul spiritual, dacă înlătură cu totul partea aceasta a riturilor şi a simbolurilor, nu este întreg şi nici nu poate fi întreg, după cum un suflet fără trup sau un trup fără suflet nu poate fi o fiinţă omenească întreagă.
Pentru a aprecia valoarea riturilor, trebuie să ştim şi să ţinem seama de faptul că trupul însoţeşte întru totul sufletul, participând la orice stare şi lucrare a acestuia. Astfel, la bucurie omul râde, la necaz plânge, la frică tremură şi se îngălbeneşte; după expresia feţei sale se poate cunoaşte sufletul cuiva sau diferite stări ale sale. Acest adevăr îl arată şi Sfânta Scriptură când zice: Inima veselindu-se, înfloreşte faţa, iar duhul posomorât usucă oasele (Pilde 17, 22; 15, 13); şi iarăşi: Înţelepciunea unui om îi luminează faţa, iar cruzimea feţei lui îl face urâcios (Eccl. 8, 1). Iar despre ucigaşul Cain ne spune: Şi a întrebat Domnul Dumnezeu pe Cain: Pentru ce te-ai întristat şi de ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar dacă nu faci bine, păcatul bate la uşă… Şi a pus Dumnezeu lui Cain un semn (o privire de ucigaş) ca nimeni din cei ce-l vor întâlni să nu-l omoare (Fac. 4, 6–7, 15).
Aşa cum la crimă a luat parte şi trupul, tot aşa a fost părtaş şi la starea sufletului după înfăptuirea crimei. Iar semnul care i l-a pus Dumnezeu lui Cain nu poate fi altul decât privirea de ucigaş, astfel încât după expresia feţei şi a privirii lui să poată fi recunoscut ca ucigaş. Mântuitorul însă a grăit: Din prisosinţa inimii grăieşte gura (Matei 12, 34).
Aşa fiind, atât semnul Sfintei Cruci cât şi alte semne simbolice şi rituri sunt necesare la închinarea către Dumnezeu trebuind să ia parte şi trupul, ca unul ce este şi el de la Dumnezeu. Cuvântul inspirat grăieşte: Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 20). Şi în alt loc: Deci, vă îndemn, fraţilor, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească (Rom. 12, 1). Astfel, pe Dumnezeu trebuie să-L preamărim şi cu trupul, aducându-I o închinare din partea întregii noastre fiinţe.
Sectarul: Dumnezeu este duh şi de aceea cultul nostru trebuie să fie în duh şi adevăr, iar nu în semne şi în mişcări simbolice ale trupului sau în ritualele externe. Aşa ne-a învăţat Mântuitorul: Vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci şi Tatăl voieşte asemenea închinători. Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui se cade să I se închine în duh şi în adevăr (Ioan 4, 23–24).
Preotul: La acest citat ţi-am dat lămuriri la cap. 10 – despre semnul Crucii – deci nu mai este nevoie să-ţi vorbesc acum.
Sectarul: Trupul nu are nici un preţ şi, ca atare, nici simbolurile şi riturile trupeşti nu pot fi de vreun folos, căci zice Mântuitorul: Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi sunt viaţă (Ioan 6, 63). Iar apostolul, de asemenea, vorbeşte: Deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă (evlavia) spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să fie (I Tim. 4, 8).
Preotul: În citatul întâi (Ioan 6, 63) nu se aminteşte nimic despre nefolosirea riturilor şi a simbolurilor şi nu se neagă preţul trupului în ceea ce priveşte participarea lui la rugăciune, ci se spune numai că cele zise despre mâncarea Trupului şi a Sângelui Mântuitorului în Sfânta Împărtăşanie (vezi contextul 6, 32–64), trebuie înţelese duhovniceşte, iar nu trupeşte, adică nu în sensul că omul, pentru ca să aibă viaţă veşnică, trebuie să mănânce din carnea lui Iisus. Nu! Ci în Sfânta Cuminecătură aducătoare de mântuire, omul mănâncă şi bea Însuşi Trupul şi Sângele Domnului, sub chipul pâinii şi al vinului. Unii din ascultători crezuseră că Iisus le porunceşte să-I sfâşie Trupul şi să-L mănânce şi să-I bea Sângele în înţeles propriu, ceea ce mai ales la iudei era un păcat foarte grav. Mântuitorul însă caută să-i lămurească mai bine despre ce este vorba.
În citatul al doilea (I Tim. 4, 8), de asemenea este vorba de cu totul altceva. Aici se combate rătăcirea ereticilor gnostici, care propovăduiau şi practicau abţinerea totală de la căsătorie, abţinerea de la mâncarea de carne ş.a. (vezi 4, 1–7). Apostolul combate rătăcirea aceasta, spunând că abţinerea totală de la toate acestea este un păcat – deoarece Dumnezeu pe toate le-a făcut curate –, arătând că o abţinere cu măsură de la acestea este bună, cu condiţia să fie scurtă ca durată, spre a nu duce la păcate mai grele (I Cor. 7, 5–9). Nu spune că abţinerea parţială a trupului nu foloseşte la nimic, ci dimpotrivă, foloseşte puţin. Aşadar aici nu este vorba nicidecum despre înlăturarea riturilor şi a simbolurilor.
Sectarul: Nu trebuie să ne bizuim pe trup, ci pe duh, căci bizuirea pe trup este fără de valoare în faţa lui Dumnezeu, după cum este scris: Pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu şi ne lăudăm întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pe trup (Filip. 3, 3). Deci nici noi nu trebuie să ne bizuim pe rituri şi pe simboluri trupeşti.
Preotul: Aici nu este vorba despre rituri şi despre simboluri creştine, ci de prea marea încredere a iudeilor în cele trupeşti – ca de pildă tăierea împrejur –, cu care ei se lăudau şi credeau că aceasta le este de ajuns pentru mântuire. Apostolul combate această greşită înţelegere a lor, arătând că creştinii nu se bizuiesc pe ceva trupesc şi nefolositor, ci în slujirea lui Dumnezeu cu duhul, adică cu credinţă, rugăciune, evlavie, fapte bune etc., dintre care însă nu sunt excluse riturile şi simbolurile.
Textul, aşadar, nu este împotriva participării trupului la rugăciune prin diferite poziţii şi semne simbolice, ci înţelesul lui este cu totul altul. Dar dacă voi sectarii sunteţi împotriva riturilor şi al simbolurilor, pentru ce totuşi le practicaţi pe ele mai mult ca noi – căci şi voi aveţi rituri – la cultul public, la rugăciunile particulare, la botezuri şi la toate slujbele voastre divine? De ce vedeţi voi paiul din ochiul altuia şi bârna din ochiul vostru nu o vedeţi?

Lasă un comentariu

Filed under Rit, Simbol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s